„A stat o clipă pe gânduri. Erau zece ani de când nu s-au mai văzut și ea știa că nu există posibilitatea de a da timpul înapoi, dar nostalgia unor vremuri de vis, dorul după un prieten drag, pe care își dorea sincer să-l revadă, a făcut-o să spună da. Nu s-a întrebat de unde îi știe numărul de telefon și nici ce știe despre noua ei viață ci a spus da, sperând sincer că și unul și altul și-au păstrat unul altuia o amintire duioasă. După tot ce a fost între ei merita să se mai vadă o dată. Să-și vorbească. Să depene amintiri. Să descopere ce din frumusețea lor de altă dată a mai rămas de oglindit din ochii unuia într-ai altuia. În timp ce se îmbrăca și-a amintit de un vers scris de ea când era liceană îndrăgostită și îl recită șoptit:
Nu m-am văzut în ochii nimănui
Atât de frumoasă
Ca în ochii tăi...”
(fragment)