Rod al perioadei de ucenicie a lui Daniel Mitel în Tibet, în mijlocul unei comunități de călugări budiști, cartea Acest Acum este Totul prezintă învățăturile în care a fost inițiat autorul de către maeștrii săi tibetani.
Structurată în cinci părți, cartea are o bogată componentă teoretică (învățături despre deschiderea celui de-al treilea ochi, liniștirea minții, trăirea în aici și acum, curățarea trecutului, imageria inimii etc.) și una practică (21 de meditații cu rolul de a ne ajuta să atingem iluminarea).
Daniel Mitel este actualul Lider Custode al străvechii Școli a Inimii, cea mai veche organizație spirituală de pe Pământ, și prima persoană din epoca modernă care definește și explică originea sistemului numit Imageria Inimii.
DESPRE AUTOR
Călător prin lume, Daniel Mitel este unul dintre cei mai cunoscuți Maeștri în arta meditației. A lucrat cu un grup de maeștri foarte cunoscuți din diferite școli de meditație, care își învață discipolii să fie în Inimă: Osho, Dalai Lama, Paramahansa Prajnananda, Doamna Ana, Di Yu Ming, Sadhguru, Drunvalo Melchizedek, Jasmuheen.
Daniel a început să predea Meditația Zen în 1981, iar din 1996 susține în întreaga lume Atelierul Meditation Day (Ziua Meditației). Ca o încununare a unei activități de peste 20 de ani ca profesor de meditație, în 2009 Daniel a creat Școala de Meditație, la Toronto.
În calitate de Maestru de Arte Marțiale (centură neagră 5 DAN), membru al WJKA și Maestru de Tai Chi, Daniel s-a consacrat misiunii de a inspira lumea să treacă de la violență la pace și de la mânie la iubire. De asemenea, este binecuvântat să lucreze cu copii, învățându-i Tai Chi și arta meditației.
Drunvalo Melchizedek l-a desemnat pe Daniel membru în primul Consiliu al Școlii Amintirii: Trezirea Inimii Iluminate, Daniel predând în întreaga lume cursul Trezirea Inimii Ilumianate.
De asemenea, Daniel este Ambasador al Păcii și Diplomat al Iubirii în Ambasada Păcii a îndrăgitei autoare Jasmuheen, susținând ateliere în care predă Programul Stil de Viață Apetisant.
Daniel a participat la programe de televiziune în întreaga lume și este invitat constant să scrie articole în reviste și publicații online (Spirit of Ma’at, Collective Evolution etc.).
De-a lungul carierei sale, Daniel a schimbat viața a mii de oameni, adulți și copii deopotrivă, menirea sa fiind aceea de a-i ajuta pe oameni să-și înțeleagă legătura intimă cu Dumnezeu. Maestru spiritual îndrăgit, Daniel este unul dintre cei mai cunoscuți maeștri din lume care arată puterea interioară pe care o poți dobândi folosind iubirea necondi-ționată din inima ta.