In 1944, gemenele Perla si Stasa Zagorski ajung la Auschwitz, impreuna cu mama si bunicul lor. In noua lor lume intunecata, cele doua fete isi gasesc refugiul in relatia lor speciala, alinandu-si suferinta cu jocurile copilariei lor si limbajul unic pe care-l impartasesc. Ajungand in asa-numita Menajerie a lui Mengele, gemenele au parte de un amestec de privilegii si orori necunoscut celorlalti, iar experientele infioratoare prin care trec le schimba radical, identitatea si personalitatea lor fiind transformate sub povara vinovatiei si durerii. In iarna aceea, la un concert organizat de teribilul doctor Mengele, Perla dispare. Stasa isi plange sora, dar se agata de posibilitatea ca aceasta sa fie inca in viata. Cand lagarul este eliberat de Armata Rosie, ea si prietenul ei, Feliks - un baiat insetat de razbunare dupa ce si-a pierdut si el geamanul -, o pornesc la drum prin orasele devastate ale Poloniei. Ranile, foametea, haosul din jur, nimic nu reuseste sa stea in calea celor doi copii, motivati deopotriva de manie si speranta. Rand pe rand, se intalnesc cu sateni ostili, cu membri ai rezistentei evreiesti, precum si cu alti refugiati, dar nici o clipa nu renunta la gandul ca Mengele poate sa fie capturat si sa plateasca pentru tot raul facut. Pe masura ce tinerii supravietuitori descopera ce a ramas din lumea pe care o stiau, trebuie sa incerce sa-si imagineze un viitor in ea.Konar face ca vietile emotionale ale celor doua inspirate naratoare sa para sfasietor de reale... surprinzand totodata ambitia multor prizonieri, capacitatea lor de a se agata de orice speranta si bunatate in mijlocul celei mai crunte suferinte - de a ramane, dupa cum spunea Elie Wiesel, umani "intr-un univers inuman". - Michiko Kakutani, The New York TimesUna dintre cele mai tulburatoare, intense si pline de imaginatie carti ale anului. - Anthony Doerr, autorul bestsellerului Toata lumina pe care nu o putem vedea Traducere din limba engleza de Adina Ratiu, Gabriel Ratiu. Fragment din cartea "Gemenele de la Auschwitz" de Affinity Konar:"Feliks purta o blana de urs. Era impresionanta, lucioasa si fioroasa. Odata adapostiti sub aceste straturi suplimentare, am trecut in goana pe langa soldatii amenintatori, ducand cu noi sacii plini cu proviziile primite de la Bruna. Am trecut in fuga prin dreptul cladirii in care canta pe vremuri orchestra. Flacarile mistuiau instrumentele si isi aratau coltii cu toata salbaticia proprie speciei lor. Auzeam cum plesnesc membranele de piele ale tobelor, cum oboaiele jeleau moartea mustiucurilor. Bubuituri rasunau dintre ramasitele pianului. Dar clapa de la Perla a ramas alaturi de mine.- Splendida imagine, nu? a zis Bruna, privind soldatii SS cum fug care incotro.Am incuviintat si ne-am exprimat incantarea de a fi martorii unui asemenea spectacol. Am jurat sa ramanem alaturi de Bruna si s-o ajutam sa amplifice ravagiile. Nu i-a placut planul nostru si ne-a imbrancit din calea ei.- Trebuie sa va intoarceti la baraca fara mine! a staruit. Eu am cateva promisiuni de respectat.Am aflat mai tarziu ca promisiunile Brunei erau fata de doctorita Miri. Impreuna, elaborasera un plan de evacuare a celor mai suferinzi pacienti, in caz ca se intampla un asemenea eveniment si soldatii SS veneau sa impuste bolnavii. Bruna avea lucruri mai importante de rezolvat decat sa se ocupe de noi. Fireste, nu ne-ar fi spus niciodata asta - Bruna noastra irnpartea doar insulte dragastoase.- Mergeti si ascundeti-va in baracile voastre, tancilor, a marait printre dinti. Acolo lighioanele ca voi tot mai au o sansa de supravietuire. Aici - pfif - scapati cu viata doar daca o faceti pe mortii.- Atunci asta facem, am zis, ridicandu-mi reverele hainei din blana de sacal.Simteam deja cum incep sa mi se ascuta instinctele.Bruna insa nu era la fel de optimista ca mine.- Nu cred ca esti in stare s-o faci pe moarta. Esti mult prea agitata, Stasa. Cel mai bine va duceti la baraca si asteptati acolo. Asteptati pana vin eu dupa voi. Daca nu mergeti la adapost, ca sa va salvati..., a zis Bruna, apoi a facut o scurta pauza.... Vedeti voi ce patiti.- Ce? a intrebat Feliks, sfidator. Cel mai rau lucru pe care poti sa mi-l faci e cel mai minunat din lume. Nu accept decat ce e mai rau. Toate celelalte fete...Bruna i-a tras o palma rasunatoare peste obraz. Feliks parea ca mai are putin si lesina de placere, dar cuvintele ei i-au curmat rapid bucuria.- Te omor, Feliks, urs tampit ce esti. Poate ca n-o sa te omor acum. Poate nici diseara. Sa speram ca nu va fi nevoie s-o fac vreodata. Dar, daca vreunul dintre nazistii astia incearca sa te omoare, fii sigur ca o sa i-o iau inainte. Oamenii pe care-i iubesc n-au voie sa moara de mana lor. Doar de a mea."..

În 1944, gemenele Perla şi Staşa Zagorski ajung la Auschwitz, împreună cu mama şi bunicul lor. În noua lor lume întunecată, cele două fete îşi găsesc refugiul în relaţia lor specială, alinându-şi suferinţa cu jocurile copilăriei lor şi limbajul unic pe care-l împărtăşesc. Ajungând să facă parte din aşa-numita Menajerie a lui Mengele, gemenele au parte de un amestec de privilegii şi orori necunoscut celorlalţi, iar experienţele înfiorătoare prin care trec le schimbă radical, identitatea şi personalitatea lor fiind transformate sub povara vinovăţiei şi durerii.În iarna aceea, la un concert organizat de teribilul doctor Mengele, Perla dispare. Staşa îşi plânge sora, dar se agaţă de posibilitatea ca aceasta să fie încă în viaţă. Când lagărul este eliberat de Armata Roşie, ea şi prietenul ei, Feliks – un băiat însetat de răzbunare după ce şi-a pierdut şi el geamănul –, o pornesc la drum prin oraşele devastate ale Poloniei. Rănile, foametea, haosul din jur, nimic nu reuşeşte să stea în calea celor doi copii, motivaţi deopotrivă de mânie şi speranţă. Rând pe rând, se întâlnesc cu săteni ostili, cu membri ai rezistenţei evreieşti, precum şi cu alţi refugiaţi, dar nici o clipă nu renunţă la gândul că Mengele poate să fie capturat şi să plătească pentru tot răul făcut. Pe măsură ce tinerii supravieţuitori descoperă ce a rămas din lumea pe care o ştiau, trebuie să încerce să-şi imagineze un viitor în ea.„Konar face ca vieţile emoţionale ale celor două inspirate naratoare să pară sfâşietor de reale... surprinzând totodată ambiţia multor prizonieri, capacitatea lor de a se agăţa de orice speranţă şi bunătate în mijlocul celei mai crunte suferinţe – de a rămâne, după cum spunea Elie Wiesel, umani «într-un univers inuman».” Michiko Kakutani, The New York Times..