Este vara anului 1983, iar tânărul Nick Guest, un inocent în chestiuni legate de politică şi de bani, se mută într-o cameră la mansardă în casa familiei Fedden din Notting Hill: Gerald, un parlamentar conservator, soţia lui, Rachel, şi copiii lor, Toby şi Catherine.
Odată cu trecerea anilor, Nick este atras în lumea strălucitoare a familiei Fedden, urmărindu-şi, în acelaşi timp, propria obsesie legată de frumuseţe – un premiu la fel de irezistibil pentru el pe cât sunt puterea şi bogăţia pentru prietenii săi. O aventură timpurie cu un tânăr funcţionar de culoare îi oferă prima experienţă sexuală, însă o legătură ulterioară, cu un frumos milionar, va fi cea care va aduce în discuţie fanteziile şi problemele unui deceniu nemilos.
Câştigător al Premiului Man Booker, Linia frumuseţii este un roman despre diferenţele de clasă, opţiuni politice şi sexualitate în Marea Britanie a anilor ’80.
„Aproape incredibil de bine scris… Ca să combini cocaina, adulterul, homosexualitatea şi pe Margaret Thatcher într-un roman serios e nevoie de o pricepere desăvârşită, iar Hollinghurst a dovedit că o are. În felul său impresionant şi extrem de contemporan, romanul este tragic. Dar este şi amuzant… Simţul ambiguităţii al lui Hollinghurst este extrem de precis, dar mai mult de atât, pare desprins din viaţă.” (Spectator)
„Sclipitor… o probă reuşită şi scânteietoare de literatură din partea unui maestru al prozei engleze, demn de a fi considerat un moştenitor al lui Henry James.” (The Times)
„Opera unui mare stilist englez, aflat în plină maturitate creatoare. O capodoperă.” (Observer)