Ultimul înger trist

Extras din text: —Motivul pentru care eu fac asta l-am mai precizat… supravietuire, asa ma hranesc, continua vocea nestingherita. M-ati facut nenorocit, ei bine, da, accept cu seninatate, asa este, aveti dreptate. Sunt nenorocit, dar nu neaparat din cauza mea. —Acum a venit acel moment cand noi ar trebui sa te compatimim sincer, probabil sa-ti si plangem putin de mila, nu-i asa? intreba artizanul, gasindu-si puterea sa fi e ironic. —Imi place ca ai umor, sunt impresionat, nu credeam ca aceia ca tine pot fi in stare de asa ceva. —Vrei sa stii de ce as fi eu in stare, animal blestemat? interveni brutal si politistul. —Intr-adevar, poti sa zici ca sunt si blestemat, continua vocea nestingherita. —Iesi la lumina, spurcaciune, daca ai curaj, sari numaidecat si artizanul. —Si de ce credeti voi ca n-as avea, ma rog? Nu pot decat sa va multumesc pentru toate frustrarile si tulburarile voastre. *** —De-a lungul timpului, oamenii au renuntat treptat la hrana propriu-zisa pana cand ea a fost eliminata definitiv. Pe masura ce capacitatile noastre psihice se dezvoltau, energia necesara supravietuiri incepea sa fi e convertita direct de la mediul inconjurator. In aceasta categorie de energie intrau, bineinteles, si emotiile, dar doar in foarte mica masura. Mai mult ca o reminiscenta a utilizarii lor pe scara larga ca si drog in trecutul nostru indepartat. Adica prezentul vostru, mai exact. Fiintele Umbra afl ate in interiorul meu in acel moment au modifi cat acest lucru la nivelul subtil la care ele aveau control. Astfel au reusit instantaneu sa schimbe procentul de energie obtinut din emotii in cel majoritar. Deci, pe langa controlul fi n pe care l-au dobandit m-au si transformat intr-un devorator de emotii pentru a putea supravietui. Parte din acestea sunt, bineinteles, si hrana lor, iar cum cele negative sunt si preferate de ei, iata-ne pe scurt aici...