Și rămânea și problema fricii. Ea tindea cel mai ostentativ să dea dreptate treziților, ea singură fără nicio posibilitate de a fi explicată. De ce aveau frică de întuneric? De ce nimeni nu străbătea coridoarele negre de unul singur? Nu exista vreun pericol, totuși indivizii tindeau să se grupeze în beznă. Măcar doi, niciodată unul singur. Simpla prezență a altuia oferea un confort suficient pentru a înfrunta ceea ce unuia singur îi dădea fiori. De ce avea asemenea condiționări o formă de viață care se născuse în beznă?
„Povestirile lui Alexandru Lamba abordează teme care-i preocupă pe scriitorii de science-fiction la nivel mondial. Incitante și bine scrise, textele din această colecție au astfel și meritul de a pune umărul la sincronizarea literaturii române de gen cu cea din spațiul occidental.” (Marian Coman)