Alina Pavelescu

În mijlocul Bărăganului, viața are propriile reguli, căpătate de întreaga suflare a satului prin ani și ani de obiceiuri, mai mult sau mai puțin potrivite unui trai liniștit, așezat pe făgașul istoriei și al credinței. Însă când secretara primăriei se îndrăgostește, lucrurile nu pot rămâne la fel, desigur. Pornită pe un drum al schimbării, ea întâlnește pe bătrâna Stoltz, deținătoarea unui număr impresionant de acareturi ancestrale, ca orice babă la casa ei, dar și de miraculoase soluții pentru o întrebare fundamentală: ce rost poartă sufletul omului?..

Cartea de fata este prima dintr-o serie care le prezinta adolescentilor si tinerilor de azi, intr-o maniera riguroasa dar accesibila, subiecte esentiale pentru intelegerea lumii in care traiesc.E una dintre convingerile mele cele mai puternice: acea generatie care va ajunge prima sa inteleaga ce s-a intamplat atunci cu noi, cu o intreaga societate infantilizata cu traiul, vreme de 45 de ani, sub un regim comunist si obligata brusc sa se maturizeze peste noapte, va fi si generatia care va reusi sa rascumpere frustrarile parintilor si bunicilor ei, sa le dea un sens, sa le transforme, in sfarsit, intr-o noua civilizatie romaneasca, una functionala, de succes. Poate este chiar generatia voastra. Pana atunci insa, sensul istoriei ramane ascuns in povestile noastre, iar aflarea lui depinde de onestitatea cu care le transmitem mai departe. - Alina Pavelescu..

Sub aparența unui scriitor veleitar, în prezent pensionar inofensiv, retras într-o existență banală, Septimiu Făcăleanu ascunde un trecut întunecat, de milițian și paznic la penitenciarul din orașul S. Prins în mașinăria cinică, necruțătoare a presei, acceptă să-şi dezvăluie adevărata poveste, participând la o discuție televizată cu câțiva foști deținuți politici. Confesiunea lui va declanșa o avalanșă de reacții a unor foști torționari, care vor fi exploatate pe larg de întreaga presă românească, adâncind criza morală a celui care, din vanitate, acceptase șarada jurnalistică.„Cu mulți ani în urmă, am avut o discuție pasionantă cu un cunoscut istoric al comunismului despre un fel de maladie misterioasă, pe care, iată, o definesc abia acum, în titlul unui roman, drept «sin¬dro¬mul Stavroghin». Acest personaj din Demonii lui Dostoievski m-a fascinat și, într-un fel, mă obseda de multă vreme. Stavroghin cel măcinat de propria luptă interioară, incapabil să se decidă între extazul binelui și hăul înspăimântător al răului satanic, chinuit de imposibilitatea unui echilibru între bine și rău. Azi, cred că știu ce îl înfricoșa pe Stavroghin: nu neputința lumii de a empatiza cu remușcarea lui, ci propria neputință de a traversa deșertul mântuirii. Dacă ai practicat răul până la un punct, întoarcerea la bine nu poate fi altceva decât parcurgerea în sens invers a aceluiași drum demonic. Nu te poți mântui pe căi lăturalnice. A căuta drumuri lăturalnice pentru mântuire e o lașitate la fel de mare ca aceea de a refuza să te pocăiești. Dacă aș fi torționar pocăit în căutarea mântuirii, aș fugi mai ales din calea celor dispuși să mă ierte prea ușor și m-aș ascunde mai ales de aceia care mă aplaudă pentru curajul meu.” (Alina Pavelescu)..

„Prin intermediul unor documente inedite pâna acum, cititorul acestei cărți va descoperi o personalitate fascinantă, de o complexitate cu totul excepțională: o intelectuală, o cerebrală dar, în același timp, o ființă de o sensibilitate rară, care iubea frumosul [...], o seducătoare care, cel mai adesea involuntar, era capabilă să stârnească pasiuni înflăcărate, ca aceea care îl mistuia pe diplomatul italian Francesco Lequio. Avea voință și curaj, știa la fel de bine ce voia și cum să realizeze cele dorite (de pildă, restaurarea Mogoșoaiei). Nu se interesa numai în mod pasiv de politică: prin numeroasele ei cunoștințe, a încercat cu perseverență să favorizeze ieșirea României din alianța cu Germania lui Hitler, ceea ce mai multe dintre documentele din acest volum o dovedesc cu prisosință.Era un adevarat cetățean al lumii: se simțea la ea acasă peste tot, avea prieteni în toate țările. Prietenia conta, dealtfel, enorm pentru ea.”Mihai Brâncoveanu..