Amicus Plato sau... despărțirea de Noica

Intalnirea, nel mezzo del camin di nostra vita, cu Constantin Noica, in oraselul de munte in care viclenia destinului (stim de la Napoleon ce e destinul) ne-a facut sa convietuim de la finele anului 1950 pana la inceputul lui ’56, a fost pentru mine un eveniment hotarator; nici pentru el nu a ramas fara efecte, pot afirma aceasta cu toata modestia, dar, fireste, din contactul nostru aproape zilnic, proportia soldului meu debitor a ramas covarsitoare. Tocmai in acea vreme, Noica isi scria cartea, aparuta abia in 1976 sub titlul Despartirea de Goethe, pe atunci mult mai transant intitulata: Anti-Goethe, al carei manuscris a ajuns in cinci ani sa se alcatuiasca din doua volume a cate 400 si ceva de pagini fiecare. Multumita imprejurarii, am cunoscut cel dintai aceasta lucrare a carei lectura cu glas tare mi-a facut-o autorul pe masura ce ispravea cate un capitol. Am fost atunci, nici nu e nevoie s-o spun, un auditor mai mult decat entuziast, dar pe urma, cu trecerea anilor, am inceput sa-i gasesc cartii, bazandu-ma, ce e drept, in lipsa textului, numai pe amintire, destul de multe puncte contestabile. Autorul insusi si-a mai moderat de atunci atitudinea, cel putin asa s-ar parea daca ne-am lua dupa noul titlu si dupa prefata; cu exceptia incheierii, textul de acum, atat cat este, cat a ramas adica, aproximativ un sfert din cat fusese, e totusi identic cu cel de atunci.