Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Amor Towles

Amor Towles

Amor Towles s-a născut în 1964 la Boston și acolo și-a petrecut și copilăria. A absolvit Yale College și apoi a studiat literatură engleză la Stanford University. În anul 2011 a publicat Rules of Civility, primul sau roman, devenit bestseller New York Times și inclus pe lista celor mai bune cărți din 2011 realizată de The Wall Street Journal. În 2012, ediția franceză a romanului a câștigat Premiul Fitzgerald, cartea urmând să fie ecranizată. Un gentleman la Moscova este al doilea român al autorului și a apărut în 2016. Cartea a stat peste 40 de săptămâni pe lista de bestselleruri New York Times și a fost considerată una dintre cele mai reușite apariții editoriale ale anului de The Chicago Tribune, The Washington Post, The San Francisco Chronicle și The Philadelphia Inquirer și va fi ecranizată într-o miniserie cu Kenneth Branagh în rolul principal. După o carieră de douăzeci de ani în domeniul investițiilor, Amor Towles își dedică tot timpul literaturii la New York, unde locuiește împreună cu soția și cei doi copii.


Regulile jocului

Regulile jocului

Un roman tradus în 20 de limbi și iubit de peste un milion de cititori din întreaga lume.În ultima noapte a anului 1937, Katey Kontent este într-un bar de jazz din Greenwich Village, când Tinker Grey, un bancher foarte atrăgător, se așază la masa învecinată. Această întâlnire întâmplătoare o propulsează pe tânăra de douăzeci și cinci de ani pe orbita înaltei societăți new yorkeze, unde va încerca, pe parcursul unui an, să-și câștige locul.Romanul descrie spectaculos atmosfera din New York după Marea Criză Economică, un moment de strălucire și decadență în care diferențele de clasă socială devin extrem de pregnante. În paginile lui Towles prind viață personaje mondene, sofisticate, care ne poartă din Greenwhich Village în Manhattan, din galerii de artă în bodegi boeme, în căutarea prestigiului și a faimei.„Parcă vezi un film alb-negru, cu Manhattan-ul în epoca lui de glorie. Personajele lui Towles sunt americani tineri, în vremuri complicate, care încearcă să-și ducă viețile într-un mod autentic.“The New York Times Book Review„Am vârât mâna în buzunarul din sacoul lui Dicky și am găsit prinse cu o agrafă câteva sute de dolari. Mi-a venit să i-i dau pe toți lui Hank. Totuși, i-am dat două de zece. În vreme ce scoteam banii din agrafă, s-a lins pe buze, fără să-și dea seama, de parcă simțea deja gustul a ceea ce aveau să devină ei. Când i-am înmânat bancnotele, le-a strâns în pumn, ca pe un burete.— Te întorci înăuntru? l-am întrebat eu, știind bine că n-o va face.În loc de explicație, a făcut un gest spre East Side. Gestul avea ceva final în el, ca și cum ar fi știut că n-o să ne mai vedem niciodată.— Cinci limbi? am zis eu înainte să plece.— Mda. Cinci limbi. Și se poate minți pe el însuși în fiecare dintre ele.“..


4499 lei

În stoc
Un gentleman la Moscova

Un gentleman la Moscova

Este anul 1922. Contele Rostov nu se caieste ca e aristocrat si un tribunal bolsevic il condamna la arest la domiciliu. Pentru bonomul erudit care nu a lucrat niciodata, celebrul hotel Metropol de la Moscova devine si domiciliu, si loc de munca. Si viata lui trece strivita de decenii crude si tulburi din viata Rusiei, iar cititorul il insoteste pe contele sarmant in lumea veche si in lumea noua, unde nimic nu mai e la fel. Roman al unui sfarsit dureros si al unui inceput inevitabil, Un gentleman la Moscova este povestea cuceritoare a unui invins care, paradoxal, invinge dezumanizarea fara sa iasa dintr-un hotel. Ce minune ca intr-o vreme ca a noastra romanul acesta asa de fin construit se desfasoara cu eleganta din lumea veche! - The Washington Post Cine il va salva pe contele Rostov de intruziunile statului daca nu croitoresele, bucatarii, barmanii si portarii? In cele din urma, cel mai mare efect narativ al lui Towles nu consta in momentele de uimire si sincronicitate, ci in transformarea generoasa a acestor oameni, pe parcursul a zeci de ani, in confidenti, egali si, in cele din urma, prieteni. Cu ei in preajma, o condamnare pe viata in aceste sali aurite ar putea sa-l faca pe Rostov cel mai norocos om din Rusia. - The New York Times Book Review Irezistibil... Towles continua sa exploreze modul in care o persoana poate duce o viata autentica intr-o perioada in care simpla supravietuire este o performanta in sine. [...] Povestea lui Towles, la fel de minutios filigranata ca un ou Faberge, are ceva din nostalgia epocii de aur a lui Tolstoi si Turgheniev. - O, The Oprah Magazine Serialul bazat pe aceasta carte poate fi vizionat acum in exclusivitate pe SkyShowtime...


5999 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă