Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Obiectivul. Etapa Conștientizării

Obiectivul. Etapa Conștientizării

Obiectivul- Etapă Conștientizării este a cincea carte dintr-un ciclu de cinci cărți care vor constitui ghidul de traversare a perioadei actuale și viitoar pe care omenirea le va parcurge.Etapă Conștientizării este ultima filă care încheie ciclul primar de transformare a civilizației umane pe planetă Pământ. Cartea este scrisă prin channeling și cuprinde modul în care orice om trebuie să învețe să gândească.Transformă-ți acum gândirea, înțelegerea, schimbă-ți mentalitatea și fii pregătit pentru saltul iminent al Umanității!„Cărțile din Ciclul Etapă Conștientizării, respectiv: Încotro, Direcția, Desprinderea, Acum și Obiectivul, au rol de repoziționare a gândirii și de schimbare a mentalității. Fiecare capitol conține o explicație, o clarificare în acord cu titlul respectiv. Deși nu au legătură unele cu altele, capitolele cuprinse în cărți trebuie citite cu răbdare și în ordine. Uneori, în text, anumite explicații pot părea repetitive. Acest lucru se datorează faptului că mesajele sunt adresate unei palete vaste de cititori, cu niveluri diferite de pregătire, repetiția având rol de integrare. Pe parcursul ciclului celor cinci cărți, se pleacă de la idei simple, considerate cunoscute de către oricine. Informația este prezentată gradual, iar ultimele volume se adresează nivelurilor superioare de înțelegere. Cărțile trebuie citite cu răbdare pentru a te familiariza cu modul de abordare, urmărindu-se că tu să reușeșți să cuprinzi menirea existenței tale pe această planetă și totodată să te adaptezi perioadei viitoare. Limbajul ales este simplu și pe înțelesul tuturor. Remodelandu-ți gândirea, te vei înalta la un nivel superior de înțelegere.” (Amratra) ..


2500 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă