Avizat M.E.N. conform O.M. nr. 3530/04.04.2018
Lucrarea de față este concepută ca o nouă modalitate de învățare, integrată (inter- și transdisciplinară), funcțională și aplicativă, a limbii și literaturii române în perioada școlarității obligatorii, în conformitate cu tendințele metodologice actuale, care pun accent pe formarea competențelor de comunicare necesare în toate domeniile de cunoaștere și de activitate.
Elaborată conform programei de limba și literatura română, lucrarea este mai bogată decât un manual; ea conține toate cele zece teme de studiu recomandate de programa (Adolescența; Familia; Iubirea; Lumi fantastice; Confruntări etice și civice; Joc și joacă; Școala; Scene din viața de ieri și de azi; Aventura, călătorie; Personalități, exemple, modele), dând profesorilor posibilitatea să aleagă o temă sau alta în funcție de profilul și specializarea claselor și de numărul de ore pe săptămână și, de asemenea, conform principiului accesibilității în raport cu nivelul dezvoltării intelectuale și de cultură generală al elevilor. Un capitol separat îl constituie Literatura și alte arte, în care se studiază relația dintre literatură și alte limbaje artistice.
Acest auxiliar este completat și de un instrument didactic suplimentar digital gratuit care organizează în mod concret competențele prevăzute de programă. Folosind codul de acces online pe site-ul www.edituraparalela45.ro se pot obține și alte materiale didactice (teste pentru fiecare unitate, însoțite de bareme de corectare și sugestii de rezolvare, galerii de imagini, lecții viodeoproiectabile în clasa și planuri de lecție, miniproiecte, demersuri didactice explicate, prezentări în format Power Point, dosare pedagogice, linkuri utile către resurse video și audio etc.).
Folosită în clasă, sub îndrumarea directa a profesorului, sau acasă, în activitatea independentă, lucrarea de față se va dovedi eficientă și stimulativă atât pentru elevi, cât și pentru profesori și părinți.