Continuarea bestsellerului New York Times Trei secunde, un roman din seria Ewert Grens
Cartea care a stat la baza filmului The Informer, cu Joel Kinnaman
Informatorul sub acoperire Piet Hoffmann, despre care poliția din Stockholm crede că a murit, trăiește de fapt, împreună cu soția și cei doi băieți ai lor, sub un nume de împrumut în Columbia. Numai fostul lui agent de legătură știe unde se află — și că a acceptat două noi misiuni periculoase: ca ucigaș plătit pentru un cartel columbian al drogurilor și ca agent infil-trat al DEA în aceeași organizație criminală.
Însă atunci când președintele Camerei Reprezentanților e sechestrat de cartel, situația se schimbă cu repeziciune. Hoffmann este implicat într-una dintre cele mai mediatizate răpiri politice și devine o țintă în „războiul final împotriva drogurilor".
Hoffmann este nevoit să păstreze un echilibru delicat, încercând să-și apere familia și să-și păstreze rolul dublu. Și înțelege curând că singura lui șansă de supraviețuire este salvarea demnitarului american — misiune pentru care va avea nevoie de ajutorul lui Ewert Grens, îndărătnicul detectiv suedez care nu a uitat întâmplările petrecute cu doi ani înainte în închisoarea Aspsås.
"O descriere elocventă a unei zone viciate și sordide a vieții… Recomandată pentru oricine își propune să afle mai multe despre cartelurile drogurilor care amenință societatea." – New York Journal of Books
„O carte plină de tensiune." – The New York Times
„Intriga plină de întorsături te ține cu sufletul la gură." – Entertainment Weekly
„Un thriller ramificat și adesea palpitant… Detaliile realiste despre traficul de droguri, viața în închisoare și relațiile dintre polițiști și informatori sunt redate cu o forță convingătoare în Trei minute." – Wallstreet Journal
„Un joc de-a șoarecele și pisica; te înfioară în fiecare clipă… O poveste neîndurător de amorală." – The New York Times Book Review