Snӧfrid din Valea Verde – Călătoria absolut aventuroasă către Insulele Încețoșate este cel de-al doilea volum în care autorul ne invită să descoperim aventurile prin care trece micuțul erou Snӧfrid.
Se adresează tuturor copiilor cu vârsta peste 8 ani.
În mod normal, unui snöfrid îi place foarte mult liniștea. De aventură nu-i pasă absolut deloc. Doar că, în acest an, după hibernare, Snöfrid simte ceva neobișnuit. Oare să fie ceva ce seamănă cu dorul de ducă? Sau chiar chef de aventură? Însă, după ce și gâștele sălbatice, în drumul lor spre nord, îi transmit un mesaj cu totul misterios, lui Snöfrid îi este clar: e nevoie din nou de un erou. Căci o lume amenință să se scufunde!
„Hm”, se gândește Snöfrid, ceea ce ar trebui să însemne: „În regulă, atunci. O voi salva”. Și, până să-și dea seama, deja navighează împotriva unei noi aventuri.
Dar, atenție: va fi furtunoasă, dramatică și sălbatică . Haideți să o descoperim împreună.
Ilustrațiile arată lumea animalelor drăguțe ale lui Schmachtl într-un mod incomparabil, plin de viață și expresivitate, și îi conferă personajului principal un farmec cu totul special.