Andrei Pleşu

Nimeni nu a trait, la noi, idealul culturii cu intensitatea cu care l-a trait Noica. Tot ce cadea in afara relatiilor culturale ramanea, pentru el, in nefiinta. Cum ar fi aratat Romania daca, dupa douazeci de ani de tacere, Noica nu ar fi reaparut in cultura romana? Care ar fi fost consecintele acestei absente? Si cine poate masura consecintele existentei lui Noica pentru generatia care facea in anii '70 primii pasi pe scena publica a culturii? Intorcandu-ma acum asupra Scolii de la Paltinis, mi-am pus intrebarea daca in istoria culturii europene a existat un fenomen analog. Eu unul nu l-am gasit. N-am regasit nicaieri acest scenariu de taina al unei iubiri spirituale care sa te-ndemne la un salt peste conditia ta de simplu muritor. N-am regasit nicaieri un maestru care s-a intitulat antrenor cultural si care nu-si propunea decat sa te-nvete cum sa-ti dai sufletul, cum sa mori in beneficiul celuilalt, invatandu-te ca istoria culturii este tocmai povestea felului in care se da sufletul cu adevarat intru dobandirea unei vieti mai inalte. - Gabriel Liiceanu  Dupa moartea lui Noica, un tanar fizician ne-a transmis un mesaj celor cativa care i-am fost in preajma, din partea unei generatii pe care el o numea generatia orfanilor. Exista o categorie de tineri care, dupa disparitia lui Noica, se simt loviti in nevoia lor de tutela formativa, de paternitate spirituala. Tanarul fizician sugera ca, de-acum incolo, ei au nevoie in mult mai mare masura de legenda Noica decat de o exegeza academica. Legenda Noica are prestigiul constructiei, al efortului constant, cu adancuri spectaculoase, dar cu suprafete line si, in chip miraculos, accesibile. Legenda Noica e blanda. Ea creeaza raspunderi, obliga la imitatie si o ingaduie. Cu alte cuvinte, este un model, un exemplu de urmat, o cale posibila. Invita la perpetuitate, la reiterarea performantei sau macar la asigurarea continuitatii ei. In spatiul romanesc de astazi, s-ar putea sa avem nevoie de asemenea legende mai mult decat oricand. - Andrei Plesu  Un daimon trebuie sa-l fi facut pe Noica sa-si exercite vraja asupra unui alt rand de tineri dupa iesirea din inchisoare; si sa treaca peste un avertisment precum cel al lui Alexandru Dragomir: Dinule, Dinule, vezi sa nu-i bagi si p-astia la zdup cum i-ai bagat si pe ceilalti! Pentru ca stia ca, a la longue, actiunea sa nu poate fi decat buna, oricare ar fi riscurile; ciclul devenirii intru devenire trebuie rupt, pentru a avea o sansa de a iesi din statistica. - Grigore Vida..

Misterele cele mari - a spus un intelept - nu stau in taramul nevazutului; lacasul lor este, dimpotriva, universul vazut. Sa ne cufundam deci in universul acesta pentru a regasi, in tesatura lui, substratul diafan care-l justifica. Ochiul va deveni astfel organul unei grandioase sinteze si, nu peste multa vreme, vom fi indreptatiti sa proclamam cu ceremonie: Toate ale lumii sunt una prin "volubilitatea" privirii! Ceea ce m-a izbit din primele clipe ale comertului meu intelectual, ca dascal si apoi ca prieten mai in varsta, cu studentul Andrei Plesu a fost, in afara marii sale capacitati de a formula precis, clar si nuantat in acelasi timp ceea ce avea de spus si mai ales ceea ce socotea cu cale sa impartaseasca din gandurile lui asupra faptelor culturale de care se ocupa, amploarea referintelor de istoria artelor si de istoria culturii in genere, spontaneitatea ideilor si neasteptatele asociatii mentale cu care-si extindea, asupra unor domenii mult mai vaste decat cel studiat, concluziile analizelor critice, atat de judicioase, ce intreprindea cu pasiune. Un simt, al nu stiu catelea simt, pe langa cele aflate la toti oamenii divers si inegal dezvoltate, lui ii semnala, in faptele vizualitatii exprimate plastic, cu nedezmintita siguranta, esentialul. - Ion Frunzetti..

Neindoielnic, toata lumea stie ce inseamna sa te uiti si sa vezi. Din pacate, lucrurile "stiute de toata lumea" sunt cele la care nimeni nu se mai gandeste… Asa se face ca exercitiul esential al privirii e inteles, de regula, ca o simpla problema de optica. Or "a privi" nu inseamna pur si simplu a te uita si a vedea. Te poti uita la un lucru si ca sa-l uiti, sa-l dezvalui, sa treci indaratul evidentei sale. Cu alte cuvinte, pentru a vedea cu adevarat un lucru e nevoie, uneori, sa inchizi ochii, sa-l percepi ca distinct de "aparitia" lui senzoriala. Abia atunci, in suspensia "metodologica" a nemijlocirii vizuale, faci un pas decisiv spre intelegerea a ceea ce vezi. "A privi" convietuieste, astfel, revelator, cu "a stravedea", a uita de semnalul strict optic, pentru a-i palpa temeiul. Sa adaugam si ca "a privi" poate sa insemne si a te lasa privit, a te lasa "descoperit" in autenticitatea ta.Spune-mi cum privesti (cum "vezi" lucrurile) ca sa-ti spun cine esti… A privi e, uneori, si a visa, a imagina (o vedenie…) sau a avea revelatia cvasipalpabila a unui adevar.Candva, Leonardo nu va mai fi pentru noi decat ceea ce fiecare pictor, fiecare artist, devine pana la urma: un nume despre care povestesc cartile, dar pe care muzeele, memoria vizuala a lumii l-au pierdut. Vom spune Leonardo cum spunem Apelles sau Polignot, fara ca vreo imagine sa se mai asocieze in mintea noastra acestor nume. Si vom spune, poate, la fel, "pictura" cu sentimentul ca ne referim la un dat arheologic, la o realitate defuncta, cu acelasi sentiment, probabil, cum vom spune si "Venetia", si jungla Amazoanelor, si pictura etrusca si atatea altele: lucruri minunate, din care nu va mai fi ramas decat nimbul. S-ar putea totusi ca, pana si in asemenea momente, Gioconda sa-i supravietuiasca lui Leonardo ca o emblema a..

Ce înseamnă, de fapt, Comèdii la porțile Orientului? Înseamnă mai multe: umor tonic, haz vehement, ochi critic fixat asupra șubrezeniilor indigene, vervă cotropitoare, limbaj luxuriant și un farmec al rostirii care nu se obține din dicționare și compendii. Aveți de-a face, așadar, cu un volum de gală. Rostul lui e să ne binedispună și să ne reconecteze la literatura pură. Căci, dincolo de eventuala lor miză pedagogic-moralizatoare, Comèdiile asta sunt: bucăți sau, mai degrabă, bucate literare, din care nu lipsește nici o mirodenie și care alcătuiesc un ospăț inubliabil.Andrei Pleșu descrie o Românie fără fard, dezbrăcată de sclipici și livrată cu toate scrântelile, ezitările, boacănele, excesele și abdicările ei postdecembriste. O Românie haotică și delirantă, ambiguă și abruptă, hazlie și inconsecventă. Un spațiu al candorilor și al conivențelor, al farafastâcului pompos și al formei fără fond...

Despre roata destinului, urzeala sorții și chipurile neașteptate ale ursitei se vorbește și se scrie de când lumea. Vechi și noi, culturile și civilizațiile dau înțelesuri tulburător-obscure acestor forțe nevăzute care par să conducă din umbră viețile oame­nilor. Ce este, până la urmă, destinul? O zeitate legată la ochi? Libertatea omului de a-și asuma propriile fapte și decizii? Voia lui Dumnezeu? Fatalitatea?Zece scrisori schimbate cu eleganța și firescul unei prietenii intelectuale vechi de peste patruzeci de ani, pline de reflecții, umor, experiențe personale și culturale, un turnir modern al ideilor în care se confruntă două concepții despre destinul omului. Un epistolar despre soartă și sorți care se citește pe nerăsuflate...

Despre roata destinului, urzeala sorții și chipurile neașteptate ale ursitei se vorbește și se scrie de când lumea. Vechi și noi, culturile și civilizațiile dau înțelesuri tulburător-obscure acestor forțe nevăzute care par să conducă din umbră viețile oame­nilor. Ce este, până la urmă, destinul? O zeitate legată la ochi? Libertatea omului de a-și asuma propriile fapte și decizii? Voia lui Dumnezeu? Fatalitatea?Zece scrisori schimbate cu eleganța și firescul unei prietenii intelectuale vechi de peste patruzeci de ani, pline de reflecții, umor, experiențe personale și culturale, un turnir modern al ideilor în care se confruntă două concepții despre destinul omului. Un epistolar despre soartă și sorți care se citește pe nerăsuflate...

Daca iti acorzi un cat de mic ragaz, daca arunci, de jur imprejur, o privire odihnita, curioasa si nepatimasa, vei gasi destule argumente sa te bucuri. Lucrurile (inca) functioneaza. Sarpanta lumii (inca) tine. Mai exista inca oameni intregi, traditii vii, intalniri miraculoase. Traim intr-un sos toxic, dar el contine inca mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare inca sa ia in serios agitatia noastra propagandistica, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trai. Se poate trai bine. Se poate (inca) trai frumos. - Andrei Plesu..

Daca iti acorzi un cat de mic ragaz, daca arunci, de jur imprejur, o privire odihnita, curioasa si nepatimasa, vei gasi destule argumente sa te bucuri. Lucrurile (inca) functioneaza. Sarpanta lumii (inca) tine. Mai exista inca oameni intregi, traditii vii, intalniri miraculoase. Traim intr-un sos toxic, dar el contine inca mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare inca sa ia in serios agitatia noastra propagandistica, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trai. Se poate trai bine. Se poate (inca) trai frumos. - Andrei Plesu..

„S-a spus mereu că îngerii sunt «dublul» ceresc al omului. Suntem mereu însoţiţi de «modelul» nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Și suntem – sau, în orice caz, ar fi bine să fim – într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal. Lângă fiecare «este», îngerul aşază un «cum ar trebui să fie». El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui.“ (Andrei PLEȘU)..

Gandirea lui Andrei Plesu starneste mereu idei in mintea cititorului, ceea ce o face greu - aproape inutil - de rezumat. Scrisul lui ilustreaza un tip de gandire traita, in contact cu viata, la antipodul organizarii si reorganizarii de concepte, de abstractiuni. Cum o spune el insusi la un moment dat, "conceptele sunt cadavre de ingeri. Iar cei care, in exercitiul gandirii, nu vad nimic dincolo de ele practica - nu neaparat cu rea-credinta - o forma patetica de necrofilie". Andrei Plesu a scris o stimulatoare lucrare de filozofie...

Suntem confiscati de "actualitate"! Adica de "stiri", "analize" politice, informatii de ultima ora, confruntari de partid si reportaje de front din peisajul institutional al momentului. Toate "fierbinti" si trecatoare. Cartea de fata incearca sa iasa din stransoarea acestor actualitati evanescente (inactuale in fond, de vreme ce se uita in cateva zile), pentru a sonda teritoriul unor aparente "inactualitati": cele despre care nu prea vorbim, in ciuda relevantei lor universale si a impactului lor constant asupra vietilor noastre. "Inactualitati" care ne macina subliminal, care constituie, de fapt, substanta inevitabila a cautarilor, spaimelor si nedumeririlor noastre. Nu promit ca, la capatul lecturii, cititorul va fi "edificat" asupra problemelor de care m-am ocupat: rostul si istoria inimii, nelinistile si promisiunile batranetii, meteahna prostiei, sensul raului. Dar va regasi, poate, un repertoriu de intrebari acute, cu a caror tesatura nu mai apuca, "ocupat" cum este (cum suntem toti), sa se confrunte.Imi fac iluzia ca paginile acestea vor avea macar efectul unor scurte promenade igienice, in afara hartuielii cotidiene...

Suntem confiscați de „actualitate”! Adică de „știri”, „analize” politice, informații de ultimă oră, confruntări de partid și reportaje de front din peisajul instituțional al momentului. Toate „fierbinți” și trecătoare. Cartea de față încearcă să iasă din strânsoarea acestor actualități evanescente (inactuale în fond, de vreme ce se uită în câteva zile), pentru a sonda teritoriul unor aparente „inactualități”: cele despre care nu prea vorbim, în ciuda relevanței lor universale și a impactului lor constant asupra vieților noastre. „Inactualități” care ne macină subliminal, care constituie, de fapt, substanța inevitabilă a căutărilor, spaimelor și nedumeririlor noastre. Nu promit că, la capătul lecturii, cititorul va fi „edificat” asupra problemelor de care m-am ocupat: rostul și istoria inimii, neliniștile și promisiunile bătrâneții, meteahna prostiei, sensul răului. Dar va regăsi, poate, un repertoriu de întrebări acute, cu a căror țesătură nu mai apucă, „ocupat” cum este (cum suntem toți), să se confrunte. Îmi fac iluzia că paginile acestea vor avea măcar efectul unor scurte promenade igienice, în afara hărțuielii cotidiene...

„Ce-ar fi, ne-am zis, ca într-o lume în care totul e sufocat de o pasageră «actualitate», în care totul e agitaţie cotidiană şi surescitare de tip breaking news, să vorbim despre «inactualităţile» durabile ale vieţii, singurele care contează cu adevărat? Vrând să înţelegem ce se întâmplă cu noi când spunem că «trăim», am căutat să facem un pictorial al vieţii, să surprindem existenţa din diferite unghiuri şi în diferite poziţii. Am vrut să descâlcim nodurile existenţei, am vrut s-o obligăm să iasă din subînţelesurile ei şi s-o facem să se exprime pe înţelesul tuturor. Am vrut s-o recuperăm din teritoriul penumbrei, pentru a risipi, măcar o vreme, confuzia în care ne complacem trăind.“ — AUTORII„Aş spune că frumuseţea prieteniei noastre vine din faptul că de-o viaţă avem bombăneli reciproce. Ne contrazicem, dar nu putem unul fără altul, şi cred că ăsta e şi sensul dialogurilor pe care le-am încercat şi care acum, când sunt sub ochii noştri şi se transformă în carte, mi se par mai bune decât noi.“ — ANDREI PLEȘU— Andrei, ne apropiem cu adevărat de sfârşitul dialogului nostru de azi, dar şi de sfârşitul celor optsprezece dialoguri pe care le-am avut împreună. Pe mine, am mai spus, discuţiile cu tine m-au făcut să înţeleg mai bine lumea.— Avem câteva cearcăne în plus…— Dar ne-am înţelepţit, şi poate şi alţii odată cu noi...

„Am învăţat multe din cărţi – spunea cineva – dar am învăţat totul de la cîţiva oameni". Suntem, în bună măsură, suma întâlnirilor de care am avut parte. În ce mă priveşte, am fost norocos. Parcursul de-a lungul căruia s-a alcătuit biografia mea privată şi publică mi-a prilejuit o sumedenie de contacte umane, a căror „urmă" m-a modelat, într-un fel sau altul, de la croială până la cusătură. Şi mă simt îndemnat să dau seamă de această şansă. Am, în plus, convingerea că portretele care urmează pot fi, dincolo de ceea ce înseamnă ele pentru mine, şi foarte utile documente de epocă. (Andrei PLEŞU)..

Singura autoritate pe care constiinta individuala nu si-o pune niciodata sau aproape niciodata la indoiala e autoritatea morala. Capacitatea de a distinge intre bine si rau, intre viciu si virtute, dreptate si nedreptate pare a fi la indemana tuturor. In materie de etica, functionam constant printr-o nedemolabila autocomplezenta. Traim intr-o inflatie baroca a competentei morale, intr-o lume a carei principala dezordine risca sa fie faptul ca toti membrii ei se simt moralmente in ordine sau ca toti resimt dezordinea proprie drept neglijabila. L'enfer c'est les autres - parem a concede cu totii. Prin urmare, le paradis c'est nous-memes. - Andrei Plesu..

„Singura autoritate pe care conştiinţa individuală nu şi-o pune niciodată sau aproape niciodată la îndoială e autoritatea morală. Capacitatea de a distinge între bine şi rău, între viciu şi virtute, dreptate şi nedreptate pare a fi la îndemâna tuturor. În materie de etică, funcţionăm constant printr-o nedemolabilă autocomplezenţă. Trăim într-o inflaţie barocă a competenţei morale, într-o lume a cărei principală dezordine riscă să fie faptul că toţi membrii ei se simt moralmente în ordine sau că toţi resimt dezordinea proprie drept neglijabilă. L'enfer c'est les autres – părem a concede cu toţii. Prin urmare, le paradis c'est nous-mêmes.“ — ANDREI PLEŞU..