Andrei Pleşu

„Mă uit în jur, răsfoiesc ziare, stau la televizor şi constat că problemele dintotdeauna ale vieţii omeneşti au fost evacuate. Despre dramă se vorbeşte mai curând în cheie telenovelistică, despre suferinţă, în cheie clinic profilactică, despre idealuri şi reuşită — în cheie pragmatic corporatistă. Avem puzderie de «manuale» care ne învaţă (în doi, trei, sau zece paşi) cum să obţinem bunăstarea lăuntrică şi succesul profesional, avem nenumărate compendii de buzunar pentru deprinderea «tehnicilor» Zen, Yoga, Sufi, Reiki, Osho etc., dar, în realitate, atenţia noastră, reflexivitatea noastră au alte priorităţi. Dincolo de o generală nevoie de «reţetar», viaţa noastră interioară e pustie, amuţită de urgenţe, de oboseală, de gata-făcutul unei exteriorităţi sufocante, oferite, până la indigestie, de scena publică. Am ajuns să evacuăm din spaţiul nostru de comunicare tot ce priveşte tulburarea noastră lăuntrică, zbaterea cotidiană, mereu nemărturisită, pe care suferinţele, iubirile, spaimele noastre o întreţin mocnit, dincoace de cuvinte. Nu ne ruşinăm să «consumăm», la lumina zilei, secrete de alcov «dezvăluite» de tabloide, sau de «picante» emisiuni de divertisment, dar suntem pudici cu sentimentele noastre, cu depresiile noastre, cu euforiile şi neliniştile noastre.“ (Andrei PLEȘU)..

O idee care ne sucește mințile..

Volumul contine referinte la o tematica si la o serie de personalitati ale vietii artistice (autohtone si internationale) mai putin frecventate in ziua de azi. "Actualitatea" s-a schimbat. Nu numai in sensul ca multe nume ale peisa­jului cultural local au intrat, printr-un trist, dar probabil inevitabil traseu al memoriei, in penumbra, dar si in sensul ca domenii ca "istoria criticii de arta romanesti si universale", "analitica imaginii", filozofia vizualitatii si-au pierdut relieful. Sa nu uitam ca secolul XX a fost caracterizat de multi hermeneuti prestigiosi drept o trecere de la civilizatia cartii la civilizatia imaginii. Ramane de vazut spre ce evolueaza secolul XXI... Oricum, pentru viitorul cercetator care va alege sa studieze istoria culturii romanesti moderne si contemporane, cartea de fata va putea constitui, sper, o sursa utila. - Andrei Plesu..

Exista intrebari carora li se poate raspunde prompt si pertinent. De la cele ale experientei curente (Ce numar porti la pantofi?), pana la cele ale expertizei stiintifice (Ce este legea gravitatiei?). Exista si intrebari, cele ale primei copilarii, care par simple, sau suprarealiste, dar al caror raspuns solicita mai curand talentul metafizic sau fantezia: De ce are mana cinci degete?, Cine a inventat somnul? Exista, in sfarsit, intrebarile "mari", intrebarile ultimative, carora imi place sa le spun "rusesti", caci fac substanta multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce exista raul?, Care e sensul vietii? Pentru astfel de intrebari, nu poti sa propui un raspuns geometric, ci o analogie, o metafora, un "ocolis" transfigurator. E cea mai adecvata solutie. Singura. In loc sa spui, savant: "uite cum stau lucrurile!", spui: "hai mai bine sa-ti spun o poveste". In cartea de fata va fi vorba despre povestile spuse de Iisus, in efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul imparatiei Sale. Sarcina pe care si-o asuma e imposibila, asadar e pe masura divinitatii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fara sa cada in reteta si abuz doctrinar, si are de dat nu doar materie de reflectie, ci si motivatie de viata, suport existential.- Andrei Plesu..

„Scrisul e singurul meu mod de a funcționa în acord cu mine însumi, mai ales dacă se întâmplă să am și ecouri binevoitoare din partea câtorva cititori. În rest, știu foarte bine că nu scriitorii și artiștii în genere determină mersul lumii. Rostul lor este doar, uneori, să o facă suportabilă. Sau pur și simplu să o povestească, cu un glas obosit sau ironic, în ideea că, în anumite situații, întunecimea se poate «salva», melancolic, prin comentariu...” (Andrei Pleșu)..

„În realitate, un om întreg şi o societate sănătoasă au nevoie în acelaşi timp de beneficiile subzistenţei şi de cele ale reflecţiei, de şosete şi vise, de pâinea zilnică şi de utopii. În Est, ne lipsesc, deocamdată, şi unele, şi altele. Şi nu putem accepta că lotul generaţiei actuale e acela al lui «vivere», filozofia urmând să fie finanţată mai târziu... În ce mă priveşte, am în minte un portret ideal al sponsorului «cultural» şi, de altfel, cred că l-am şi întâlnit de câteva ori: e cineva care, după ce a investit cu folos în mari proiecte de educaţie universitară, în cercetări despre arta guvernării, legislaţie, liberalism, ecologie şi minorităţi, în programe de revitalizare economică şi instituţională, simte nevoia să iasă din circumstanţial, din rezonabilul de primă instanţă, pentru a investi într-un joc cu mărgele de sticlă. A finanţa instalarea lui Newton sub măr sau navigaţia utopică a lui Columb s-a dovedit rentabil. Oamenii nu devin mai săraci dacă, din când în când, consimt să dea de mâncare Serafimilor...“ (Andrei PLEŞU) ..

„Ce-ar fi, ne-am zis, ca într-o lume în care totul e sufocat de o pasageră «actualitate», în care totul e agitaţie cotidiană şi surescitare de tip breaking news, să vorbim despre «inactualităţile» durabile ale vieţii, singurele care contează cu adevărat? Vrând să înţelegem ce se întâmplă cu noi când spunem că «trăim», am căutat să facem un pictorial al vieţii, să surprindem existenţa din diferite unghiuri şi în diferite poziţii. Am vrut să descâlcim nodurile existenţei, am vrut s-o obligăm să iasă din subînţelesurile ei şi s-o facem să se exprime pe înţelesul tuturor. Am vrut s-o recuperăm din teritoriul penumbrei, pentru a risipi, măcar o vreme, confuzia în care ne complacem trăind.“ (Autorii)„Aş spune că frumuseţea prieteniei noastre vine din faptul că de-o viaţă avem bombăneli reciproce. Ne contrazicem, dar nu putem unul fără altul, şi cred că ăsta e şi sensul dialogurilor pe care le-am încercat şi care acum, când sunt sub ochii noştri şi se transformă în carte, mi se par mai bune decât noi.“ (Andrei PLEȘU)— Andrei, ne apropiem cu adevărat de sfârşitul dialogului nostru de azi, dar şi de sfârşitul celor optsprezece dialoguri pe care le-am avut împreună. Pe mine, am mai spus, discuţiile cu tine m-au făcut să înţeleg mai bine lumea. — Avem câteva cearcăne în plus… — Dar ne-am înţelepţit, şi poate şi alţii odată cu noi...

Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2012Şi El le-a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole. (Marcu)Există întrebări cărora li se poate răspunde prompt şi pertinent. De la cele ale experienţei curente (Ce număr porţi la pantofi?), până la cele ale expertizei ştiinţifice (Ce este legea gravitaţiei?). Există şi întrebări, cele ale primei copilării, care par simple, sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: De ce are mâna cinci degete?, Cine a inventat somnul? Există, în sfârşit, întrebările „mari“, întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun „ruseşti“, căci fac substanţa multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce există răul?, Care e sensul vieţii? Pentru astfel de întrebări, nu poţi să propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metaforă, un „ocoliş“ transfigurator. E cea mai adecvată soluţie. Singura. În loc să spui, savant: „uite cum stau lucrurile!“, spui: „hai mai bine să-ţi spun o poveste“. În cartea de faţă, va fi vorba despre poveştile spuse de Iisus, în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul împărăţiei Sale. Sarcina pe care şi-o asumă e imposibilă, aşadar e pe măsura divinităţii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fără să cadă în reţetă şi abuz doctrinar, şi are de dat nu doar materie de reflecţie, ci şi motivaţie de viaţă, suport existenţial. (Andrei PLEŞU)..