Andrew Solomon

Undeva, departe strânge amintirile lui Andrew Solomon despre țări care trec prin schimbări seismice de ordin politic, cultural și spiritual. De la baricadele Moscovei din august 1991 și ruinele afgane din 2002 până la atitudinea românească față de depresie și discriminare din 2014 și înflorirea rasismului în Europa și America ultimilor ani, Andrew Solomon ne oferă o perspectivă unică asupra unor transformări cruciale ale ultimului sfert de veac. Poveștile sale emoționante ne exprimă în cei mai clari termeni umanitatea.„Undeva, departe este o carte frumoasă, inspirată de dorul de ducă și de incertitudinea propriului cămin, o celebrare a libertății care ne avertizează că libertatea trebuie uneori să fie învățată. Este mai mult decât un simplu jurnal de călătorie, este un portret al lumii noastre alcătuit de un om care a bătut-o în lung și-n lat.” (Salman Rushdie)„Undeva, departe este mai mare decât suma părților sale. Este presărată cu informații despre țările și despre oamenii pe care Andrew Solomon a avut privilegiul să-i cunoască în ultimul sfert de secol. Deși pătrunderea sa este adâncă, ceea ce autorul ne comunică cel mai bine și cu cea mai încântătoare claritate sunt adevărurile, temerile, regretele și speranțele oamenilor.” (Booklist)„Călătoria este un exercițiu prin care, pe de o parte, îți lărgești orizonturile, iar, pe de altă parte îți definești propriile limite. Călătoria te distilează până la o esență ruptă de context. Nu te vezi niciodată mai clar decât atunci când ești în mijlocul unui loc complet străin. În parte, pentru că oamenii presupun lucruri diferite despre tine: adesea, așteptările lor au legătură mai degrabă cu naționalitatea ta decât cu nuanțele felului tău de a vorbi, croiala hainelor tale sau înclinațiile tale politice. În egală măsură, călătoria te deghizează; în mod straniu, te poți simți camuflat și anonim când ești învelit în prejudecățile superficiale ale altora. Îmi place să mă simt singur atunci când mă însingurez în mod voit; pot să mă bucur de un loc îndepărtat și dificil atât timp cât cuiva îi e dor de mine acasă. Nu-mi plac constrânge¬rile sociale, iar călătoria m-a ajutat să mă eliberez de ele.” (Andrew Solomon)..

Traducere de Dana Ligia IlinPrefață de Mircea Cărtărescu Volum finalist la Premiul Pulitzer, câştigător al National Book Awards şi inclus în lista The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului Prezenta ediţie – a doua – cuprinde un nou capitol (XIII: „De atunci…“), scris de autor în anul 2015, în care abordează, în termeni deopotrivă personali, culturali şi ştiinţifici, cele mai recente cercetări şi tratamente din domeniul maladiilor mintale, accentuând anumite subiecte precum antidepresivele, sinuciderea, depresia în cazul gravidelor şi al lăuzelor etc. „Ni se vorbise despre Andrew Solomon ca despre o legendă: privindu-l, încercam să-i ascult povestea, alcătuită nu din cuvinte mai întâi, ci din tonuri de lumină şi din mici străluciri ale canavalei pe care era pictat. Nu ştiam atunci – a trebuit să-i citesc cartea ca să aflu – că aveam în faţă un om care încercase de toate, căruia nimic omenesc nu-i era străin, care supravieţuise Africii negre şi pustiurilor de gheaţă de dincolo de Cercul Polar, care cunoscuse toate formele de amor şi toate nuanţele suferinţei umane, care-şi dereglase voit, asemenea lui Rimbaud, toate simţurile, care citise, asemenea lui Mallarmé, toate cărţile, care cartografiase, asemenea lui Lautréamont, toate iadurile minţii... Fiziologia, chimia, sociologia, etnologia, tratamentul şi istoricul depresiei sunt comprehensiv presărate de-a lungul întregii scrieri, dar fără-ndoială că aspectul cărţii care rămâne cel mai puternic în amintire este cel de autobiografie spirituală a autorului, povestea vieţii lui întreţesute indiscernabil cu tema depresiei. Această privire retrospectivă asupra vieţii unui personaj de o extremă complexitate morală nu e doar o confesiune, adevăratul termen ce trebuie folosit e spovedanie. M-am simţit îmbogăţit interior parcurgând, pasionat, cartea lui Andrew Solomon. Mai mult decât ştiinţă şi mai mult decât literatură, ea este o mărturie despre suferinţă, o meditaţie despre scandalul etern al faptului că o conştiinţă trebuie să simtă durere şi să moară. Traducerea în limba română a acestei opere, nominalizată în anul publicării ei la Premiul Pulitzer, trebuie privită drept ceea ce este cu adevărat: un eveniment.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU „O călătorie de o sinceritate sfâşietoare printr-una dintre cele mai sumbre încăperi ale sufletului omenesc." — DANIEL GOLEMAN „O imagine caleidoscopică şi fascinantă a depresiei." — JAMES DEWEY WATSON, Premiul Nobel pentru medicină, descoperitorul ADN-ului Demonul amiezii explorează, cu imagini grăitoare şi până în străfunduri, fenomenul melancoliei şi al spaimei. E o mărturie cuprinzătoare, în toate sensurile – personal, ştiinţific, istoric şi politic –, asupra depresiei clinice, a originilor ei, a modalităţilor de manifestare şi a tratamentului necesar. O lucrare importantă care vorbeşte despre suferinţă, dar şi – chiar într-o mai mare măsură – despre speranţă.“ — (KAY REDFIELD JAMISON, profesor de psihiatrie, Johns Hopkins School of Medicine „Puţine cărţi sunt atât de puternice, de polemice şi, pe alocuri, de un asemenea umor straniu... O carte clasică a epocii noastre, un text esenţial pentru o generaţie bântuitã de depresie.“ — Mail on Sunday  „O carte fascinantă şi empatică... Captivantă, de largă respiraţie, lipsită de prejudecăţi, utilă, o mărturie a forţei de care poate da dovadă mintea omenească în confruntarea cu provocările cele mai cumplite, o carte care ne aduce tuturor o rază de speranţă.“ — ERICA WAGNER, The Times..

Traducere de Dana Ligia IlinPrefață de Mircea CărtărescuVolum finalist la Premiul Pulitzer, câştigător al National Book Awards şi inclus în lista The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniuluiPrezenta ediţie – a doua – cuprinde un nou capitol (XIII: „De atunci…“), scris de autor în anul 2015, în care abordează, în termeni deopotrivă personali, culturali şi ştiinţifici, cele mai recente cercetări şi tratamente din domeniul maladiilor mintale, accentuând anumite subiecte precum antidepresivele, sinuciderea, depresia în cazul gravidelor şi al lăuzelor etc.„Ni se vorbise despre Andrew Solomon ca despre o legendă: privindu-l, încercam să-i ascult povestea, alcătuită nu din cuvinte mai întâi, ci din tonuri de lumină şi din mici străluciri ale canavalei pe care era pictat. Nu ştiam atunci – a trebuit să-i citesc cartea ca să aflu – că aveam în faţă un om care încercase de toate, căruia nimic omenesc nu-i era străin, care supravieţuise Africii negre şi pustiurilor de gheaţă de dincolo de Cercul Polar, care cunoscuse toate formele de amor şi toate nuanţele suferinţei umane, care-şi dereglase voit, asemenea lui Rimbaud, toate simţurile, care citise, asemenea lui Mallarmé, toate cărţile, care cartografiase, asemenea lui Lautréamont, toate iadurile minţii...Fiziologia, chimia, sociologia, etnologia, tratamentul şi istoricul depresiei sunt comprehensiv presărate de-a lungul întregii scrieri, dar fără-ndoială că aspectul cărţii care rămâne cel mai puternic în amintire este cel de autobiografie spirituală a autorului, povestea vieţii lui întreţesute indiscernabil cu tema depresiei. Această privire retrospectivă asupra vieţii unui personaj de o extremă complexitate morală nu e doar o confesiune, adevăratul termen ce trebuie folosit e spovedanie.M-am simţit îmbogăţit interior parcurgând, pasionat, cartea lui Andrew Solomon. Mai mult decât ştiinţă şi mai mult decât literatură, ea este o mărturie despre suferinţă, o meditaţie despre scandalul etern al faptului că o conştiinţă trebuie să simtă durere şi să moară. Traducerea în limba română a acestei opere, nominalizată în anul publicării ei la Premiul Pulitzer, trebuie privită drept ceea ce este cu adevărat: un eveniment.“ (Mircea CĂRTĂRESCU)„O călătorie de o sinceritate sfâşietoare printr-una dintre cele mai sumbre încăperi ale sufletului omenesc." (Daniel GOLEMAN)..

După bestesellerul Demonul amiezii, Andrew Solomon revine pe scena publicistică americană cu o carte dedicată familiei şi problemelor sale. Potrivit autorului, esenţa condiţiei noastre rezidă în caracterul de excepţie al fiinţei umane, în ceea ce ne diferenţiază pe unii de ceilalţi, unindu-ne în acelaşi timp. Familiile despre care scrie psihiatrul american se confruntă cu probleme precum surditatea, nanismul, sindromul Down, autismul, schizofrenia, cu problema copiilor afectaţi de dizabilităţi de tot soiul, a celor superdotaţi, născuţi în urma unui viol sau delincvenţi, a celor care aleg să-şi schimbe genul. Toate acestea pot duce la izolarea oamenilor, când nu de-a dreptul la excluderea lor din societate. Investigând însă un mare număr de familii afectate de asemenea probleme, şi neocolind nici o clipă caracterul dramatic al situaţiilor cu care se confruntă, Solomon arată că de foarte multe ori dragostea înfrânge prejudecăţile, ducând la întărirea legăturilor în cadrul familiei şi al comunităţilor create prin mişcări de solidaritate orizontală. „Timp de mulţi ani, identitatea mea principală a fost cea de istoric al tristeţii. Imaginile disperării sunt admirate de cei mai mulţi, iar pustiirea sufletească completă este în general considerată o răsfrângere a integrităţii autorului. Dar când am încercat să scriu despre fericire, am avut revelaţia inversă, respectiv că nu poţi scrie despre ea fără să pari superfcial. Scriitorul realist William Dean Howells i-a scris la un moment dat lui Edith Wharton că «publicul american îşi doreşte tot timpul o tragedie cu final fericit». Implicaţia acestei observaţii era că nu putem digera imaginea regelui Lear, umblând nebun pe dealuri, fără posibilitatea izbăvirii la orizont. Eu aş vrea să ofer o interpretare diferită. Aş zice că ne stă din ce în ce mai mult în fire să căutăm transformarea. Oamenii afectează adesea o fericire pe care n-o simt; oamenii a căror nevroză s-a transformat în nefericire nu sunt doar nefericiţi, ci şi convinşi că au eşuat. Partea vitală a acestei înclinaţii spre lumină este însă convingerea de nezdruncinat că dezastrele îşi găsesc până la urmă rezolvarea, că tragediile sunt adesea doar o fază, nu şi sfârşitul jocului. Cartea de faţă caută să scoată la lumină nobleţea ascunsă sub ponegrirea lui Howells. Se bazează pe o idee şi mai optimistă chiar, respectiv că finalurile fericite ale tragediilor au o demnitate mai presus de cea a finalurilor fericite ale comediilor, că nu numai transcend sentimentalismul la care face Howells aluzie, ci chiar oferă o satisfacţie mai preţioasă decât una necălită prin suferinţă. Aşa cum crestele zimţate ale Alpilor sunt sublime pentru romantic, la fel este şi bucuria aceasta neobişnuită pentru caracterul acestor familii: aproape imposibilă, teribilă şi teribil de frumoasă.“ (Andrew SOLOMON)..