Confesiunile unei călugărițe budiste

„Lotusul se naşte în noroi, dar floarea sa rămâne întotdeauna albă şi curată. Asta e cea mai mare provocare pentru noi: să trăim în inima unei probleme, dar să nu fim subminaţi de ea. Fericirea e pretutindeni, accesibilă pentru toţi cei care vor s-o vadă. Secretul fericirii este să preţuieşti. Să ştii cum să fii mulţumit cu ceea ce ai. Budiştilor nu le este deloc frică de moarte: e în mod sigur singura certitudine din viaţă. Are, pe deasupra, o putere fără egal de a-i face pe oameni să privească atent în inima lor şi să decidă ce este esenţial şi ce este superfluu. Think big, start small. Ador această propoziţie. Mi-o repet mie insămi foarte des. De fiecare dată când mă lansez într-un nou proiect. Nu m-am gândit niciodată că mi-ar fi imposibil să fac ceva. Nu e aroganţă, ci pur şi simplu încredere în viaţă. În forţa ei. Putem schimba cursul întâmplărilor. Fiecare, la nivelul său, poate face lumea mai bună. Lumea are nevoie de sfinţi. Dar are nevoie şi de oameni obişnuiţi, simple fiinţe umane care pot să înţeleagă durerea celorlalţi. Practica budistă ne învaţă să ne privim duşmanul ca pe un învăţător, să profităm de cel care ne provoacă pentru a ne combate propria negativitate. Ca un magnet atras în direcţii opuse, m-am construit în jurul iubirii şi urii, violenţei şi dragostei necondiţionate, limitării şi infinitului. Am fost atrasă întâi într-o parte, apoi în cealaltă, până când receptorii mei interni au încetat să intre în panică şi să-mi trimită mesaje contradictorii, până când mi-am găsit stabilitatea.” (Ani Chöying Drolma)..