Genetica, al cărei potenţial depăşeşte imaginaţia noastră, a devenit una dintre cele mai fascinante realităţi ale lumii înconjurătoare. Multitudinea descoperirilor genetice a modernizat ştiinţa despre viaţă şi a revoluţionat modul în care gândim, acţionăm şi ne tratăm. Dintre aplicaţiile geneticii umane, un deosebit progres s-a înregistrat în perfecţionarea testelor de diagnostic prenatal, practică ce „alimentează mitul copilului perfect".
Lucrarea se adresează studenţilor, biologilor, biochimiştilor, medicilor, specialiştilor în genetică pentru a deveni posesorii unui amplu spectru de cunoştinţe fundamentale, actualizate, în domeniul atât de fascinant al geneticii. Din punct de vedere practic, lucrarea arată că tratarea aspectelor genetice prin tehnici de laborator este realizabilă şi că pentru acordarea unui diagnostic într-o anomalie genetică trebuie să ştii ce recomanzi şi cum interpretezi.
“Ştiinţa este un organism viu: scheletul este format din fapte, muşchii şi nervii sunt sensurile atribuite faptelor, iar ideile reprezintă sufletul ştiinţei.”
Ruy Perez Tamayo