Anthony Burgess

Scris de Anthony Burgess în ultimul său an de viață, 1993, romanul Moartea la Deptford este un pandant la Ochii doamnei mele (dedicat Marelui Will) și reconstituie, pe fundalul Angliei elisabetane, viața tumultuoasă a lui Christopher Marlowe, dramaturg, poet și traducător adulat de Shakespeare și de mulți dintre contemporanii săi, dar și agent secret al Coroanei.Provenit din modesta familie a unui ciubotar din Canterbury, Kit Marlin ajunge student bursier la Cambridge, este recrutat ca agent secret al Coroanei și duce o existentă dublă, pendulând între lumea teatrului și a poeziei și nenumăratele misiuni primejdioase pe care se vede silit să le îndeplinească. Devenit membru al faimoasei Școli a Nopții, prezidate de Sir Walter Raleigh (în realitate un grup de rafinați intelectuali care încearcă să armonizeze dogma religioasă cu descoperirile știintei), suspectat de ateism și homosexualitate, de practici oculte și satanism și, în ultimă instantă, de trădare, Kit se trezește prins în menghina fortelor politice antagoniste ale epocii elisabetane, sfârșind în împrejurări dubioase.Rodica Grigore, „Viaţa, moartea şi vremurile lui Marlowe“ (Observator cultural, martie 2016)..

Faimosul autor al Portocalei mecanice iluminează în acest roman somptuos, impregnat de spiritul elisabetan, firele nevăzute dintre viața și operele lui Shakespeare. De la ipostaza adolescentului obsedat de cuvintele rare sau inventate, la cea a poetului și dramaturgului în plină forță creatoare, romanul urmează itinerariul iubirilor lui Shakespeare, povestea lui de seducător și sedus reflectată în Sonete și în piesele de teatru.În acest roman ambițios, scris pentru a marca împlinirea a patru secole de la nașterea Marelui Will, Anthony Burgess combină reconstituirea istorică și erudiția lingvistică cu umorul debordant, naratorul omniscient care relatează parcursul lui WS fiind un lector britanic de literatură engleză detașat în Orient, cu înclinații bahice, frustrat de ignoranța și de lipsa de apetit intelectual a studenților săi.Cariera protagonistului WS este spectaculoasă – mănușarul provincial ajunge actor, apoi dramaturg și, într-un târziu, acționar al unei trupe de teatru londoneze, dar nu mai puțin spectaculoase sunt turbulențele politice din epoca elisabetană și intrigile de la Curte. WS preferă însă postura de observator imparțial al istoriei, refuzând să se implice în jocurile periculoase ce duc la căderea multor figuri de seamă ale vremii. Prietenia care-l leagă de tânărul și răsfățatul conte de Southampton și iubirea pentru misterioasa amantă exotică evocată în sonetele dedicate Doamnei Brune îi vor modela opera și îi vor hotărî destinul.Simona Vasilache, „Mănuşarul şi păpuşarul“ (România literară, aprilie 2015)..

Istoria lui Isus e una dintre acele narațiuni universale a căror fascinație crește odată cu trecerea timpului. Prin Omul din Nazaret, Anthony Burgess se alătură grupului select de artiști care au îmbogățit colecția de reprezentări ale personajului biblic. Cu harul lui de povestitor, cu stilul lui de o mare îndrăzneală și un rafinament rar, a dat o operă literară emoționantă și copleșitoare.Apărut în 1979, la nici trei ani după scenariul pe care Burgess l-a scris pentru miniserialul de televiziune Isus din Nazaret, în regia lui Franco Zeffirelli, romanul reconstituie parcursul lui Isus într-un dialog permanent cu Scripturile — recunoaștem personajele, precum și o mare parte din întâmplări, dar intervin și elemente noi, explicații ce par să submineze narațiunea canonică. Cum sugerează chiar titlul, accentul cade pe omul din Nazaret, pe dimensiunea umană a lui Isus, pentru care divinul pare nu arareori o povară. Această preaomenească esență constituie aspectul cel mai convingător al romanului.Pe copertã: Carl Bloch, Patimile lui Isus..

Epilogul scrise de Anthony Burgess în anii ’80 pentru versiunea dramatică, de eseuri, articole și fragmente inedite din interviuri ale scriitorului care țin de geneza, transpunerea cinematografică și scenică a cărții, precum și de recenzii semnate de mari autori. Portocala mecanică a fost ecranizată de Stanley Kubrick în 1971, într-un film celebru, avându-i în rolurile principale pe Malcolm McDowell, Patrick Magee și Michael Bates."O portocală mecanică» este o veche expresie cockney care se aplică la orice presupune deviere, aici «deviere» neavând neapărat o conotație homosexuală. Nimic, de altfel, nu poate fi mai nefiresc decât o portocală mecanică. În perioada în care lucram în Malaysia ca profesor, elevii mei, când li se cerea să scrie un eseu despre o zi în junglă, adesea spuneau că luau cu ei o sticlă de «suc de orang». «Orang» este un cuvânt obișnuit în Malaysia și înseamnă «ființă umană». Cockney și limba malaeză s-au contopit în mintea mea și au generat imaginea unor oameni suculenți și dulci precum portocalele, forțați să intre în forma unor obiecte mecanice.“ — ANTHONY BURGESS..

Acest volum urmează ediția jubiliară alcătuită de Andrew Biswell. Ea cuprinde romanul revizuit după manuscrisul original din 1961, comparat cu mai multe variante publicate în timp, însoțit de Prologul și Epilogul scrise de Anthony Burgess în anii ’80 pentru versiunea dramatică, de eseuri, articole și fragmente inedite din interviuri ale scriitorului care țin de geneza, transpunerea cinematografică și scenică a cărții, precum și de recenzii semnate de mari autori. Portocala mecanică a fost ecranizată de Stanley Kubrick în 1971, într-un film celebru, avându-i în rolurile principale pe Malcolm McDowell, Patrick Magee și Michael Bates. „«O portocală mecanică» este o veche expresie cockney care se aplică la orice presupune deviere, aici «deviere» neavând neapărat o conotație homosexuală. Nimic, de altfel, nu poate fi mai nefiresc decât o portocală mecanică. În perioada în care lucram în Malaysia ca profesor, elevii mei, când li se cerea să scrie un eseu despre o zi în junglă, adesea spuneau că luau cu ei o sticlă de «suc de orang». «Orang» este un cuvânt obișnuit în Malaysia și înseamnă «ființă umană». Cockney și limba malaeză s-au contopit în mintea mea și au generat imaginea unor oameni suculenți și dulci precum portocalele, forțați să intre în forma unor obiecte mecanice.“ — ANTHONY BURGESS..

Această ediţie jubiliară, alcătuită de Andrew Biswell, cuprinde romanul revizuit după manuscrisul original din 1961 comparat cu mai multe variante publicate în timp, însoţit de Prologul şi Epilogul scrise de Anthony Burgess în anii '80 pentru versiunea dramatică, de eseuri, articole şi fragmente inedite din interviuri ale scriitorului care ţin de geneza, transpunerea cinematografică şi scenică a cărţii, precum şi de recenzii semnate de mari autori. Portocala mecanică a fost ecranizată de Stanley Kubrick în 1971, într-un film celebru, avându-i în rolurile principale pe Malcolm McDowell, Patrick Magee şi Michael Bates.„«O portocală mecanică» este o veche expresie cockney care se aplică la orice presupune deviere, aici «deviere» neavând neapărat o conotaţie homosexuală. Nimic, de altfel, nu poate fi mai nefiresc decât o portocală mecanică. În perioada în care lucram în Malaysia ca profesor, elevii mei, când li se cerea să scrie un eseu despre o zi în junglă, adesea spuneau că luau cu ei o sticlă de «suc de orang». «Orang» este un cuvânt obişnuit în Malaysia şi înseamnă «fiinţă umană». Cockney şi limba malaeză s-au contopit în mintea mea şi au generat imaginea unor oameni suculenţi şi dulci precum portocalele, forţaţi să intre în forma unor obiecte mecanice.“ (Anthony BURGESS)În viziunea coşmarescă despre viitor a lui Anthony Burgess, unde odată cu lăsarea întunericului străzile intră în stăpânirea criminalilor, povestea e spusă de un delincvent de 15 ani. Alex vorbeşte într-un slang inventat – nadsat –, care scoate la iveală patologia socială a bandei sale de adolescenţi. Alex, Pete, Moho şi Georgie, cei patru găşkari protagonişti ai acestei istorii distopice, creată de Burgess în jurul unei Londre unde domnesc agresiunea şi teroarea, trăiesc din jafurile nocturne aducătoare deopotrivă de bani, dar şi de plăcerea „ultra-violenţelor"pe care le practică împotriva celor mai slabi. După o serie de astfel de infracţiuni, Alex este ridicat de poliţie, dus la închisoare şi supus unor tehnici de reeducare ce ar trebui să-l transforme într-un individ perfect integrat în societate. Dar tratamentul foloseşte tehnici bazate de fapt tot pe cruzime extremă, iar eşecul acestuia e inevitabil. În final, un Alex complet schimbat de experienţele prin care a trecut descoperă că rostul lucrurilor stă tocmai în liberul-arbitru, în posibilitatea de a alege singur între bine şi rău.„Un roman nu doar despre natura violentă a individului şi despre capacitatea lui de a alege între bine şi rău, ci şi despre frumuseţea ameţitoare a limbajului.“ (Daily Telegraph)..