Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Ce este dincolo de fericire

Ce este dincolo de fericire

Anthony Seldon
  • 2790 lei
În stoc

Wishlist

În această lucrare, Anthony Seldon face o distincţie relevantă între noţiunile de plăcere, fericire şi bucurie şi ne oferă o abordare originală, pentru a trăi vieţi mai pline de sens. El explică cum goana după fericire poate deveni o capcană (seducătoare, de altfel) care să ne facă să credem că nu există alt scop mai important în viaţă decât acela de a fi fericiţi. De fapt, autorul este sceptic în legătură cu noile tendinţe în materie de psihologie, precum psihologia pozitivă care promovează o viziune hedonistă asupra vieţii.

Anthony Seldon ne îndeamnă să transcendem aceste idei dacă ne dorim să atingem un nivel mai profund al fericirii şi al evoluţiei personale. În acest sens, prin intermediul unor exerciţii practice şi teme profunde la care să reflectăm, suntem invitaţi într-o călătorie de introspecţie menită să ne ajute să ne cunoaştem şi să ne înţelegem mai bine, precum şi să descoperim darul pe care l-am primit la naştere - starea de bucurie profundă şi plenară.

„Această carte este o adevărată comoară! Este bogată în informaţii, comprehensivă şi profundă. Este scrisă excepţional de bine şi oferă o hartă pentru călătoria pe care cu toţii o avem de făcut, atunci când ne căutăm fericirea.” (Tanya Byron, psiholog clinician, gazdă a emisiunilor BBC LittleAngels şi The House ofTiny Tearaways)

„O abordare sinceră şi originală despre cum să trăieşti o viaţă mai fericită.” (Derren Brown, magician, hipnotizator şi scriitor)


Etichete: Alexandria Librării, Ce este dincolo de fericire, Anthony Seldon, Editura Niculescu

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Puterea iubirii

Puterea iubirii

Osho


2990 lei

Călugărul urban

Călugărul urban

Pedram Shojai


3900 lei

Micro-trauma. Vindecarea rănilor psihice cumulate
50 de clasici. Psihologie

50 de clasici. Psihologie

Tom Butler-Bowdon


4990 lei

Inteligență emoțională. Mindfulness

Inteligență emoțională. Mindfulness

Daniel Goleman
Ellen Langer


2990 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.