A. P. Cehov

La peste un veac de la trecerea in eternitate, geniul cehovian isi reconfirma modernitatea. Scriitorul si-a facut debutul in literatura cu miniaturi umoristice, scenete dialogate, foiletoane si anecdote, evoluand catre scrieri in care dezvaluie absurdul cotidian si analizeaza mecanismele sufletului uman. Volumul de fata include unele dintre cele mai cunoscute proze ale lui Cehov, ilustrand toate laturile creatiei sale si incluzand povestiri precum:• Salonul nr. 6,• Zvapaiata,• Calugarul negru,• Omul in carapace,• Doamna cu catelul• Logodnica.Sunt capodopere nuvelistice, naratiuni exemplare, cu profunde implicatii si semnificatii psihologice, in care elementul satiric se impleteste cu umorul subtil, deseori amar, si cu un lirism cald, discret...

În aceste 12 povestiri, Cehov se dovedește, cu inefabilul său amestec de luciditate tristă și umor lipsit de sarcasm, un maestru al nuanțelor și subtilităților dulci-amare ale sufletului, fără a scrie propriu-zis proză psihologică sau de idei.Pentru Cehov, dragostea adevărată e departe de a fi ideală și lipsită de contradicții, deși inevitabil idealizează. În mod esențial, ea se întemeiază pe o comuniune – fie și iluzorie, în cazul celor amăgiți – de simțire și valori, pe sinceritate, constanță și devotament. Scriitorul are un ochi ager și infailibil pentru diferitele ipostaze ale iubirii – de la dragostea împărtășită la cea disprețuită, la neputința sau lipsa curajului de a iubi, la dragostea frustrată ori care nu rezistă încercărilor vieții, dar și la dragostea platonică, admiratoare – și pentru diferitele surogate ale iubirii – simpla atracție fizică, senzualitatea rece, mila, condescendența, rutina, nevoia egoistă de a plăcea, de siguranță ori statut. Nimic din ceea ce e omenesc nu scapă observației sale chirurgicale, și totuși profund înțelegătoare. În cele din urmă, în spiritul lui umanist, dragostea între un bărbat și o femeie este legată de un caracter bun și de credința în artă, știință ori în profesie – cu alte cuvinte, în latura nobilă a naturii umane...

"Cehov a fost un scriitor polivalent [...]. Proză scurtă i-a permis în mod special să construiască o imagine mozaicala a lumii moderne. [...] Nu întâmplător, particularitățile inovatoare ale artei narative cehoviene sunt probate de impresionantele portrete psihologice ale personajelor, realizate, de obicei, într-o manieră care permite folosirea mai multor perspective, a mai multor puncte de vedere (pe de o parte, viziunea naratorului, pe de altă parte, reflectarea contradictorie a protagonistului în conștiința celorlalte personaje, precum și autocaracterizarea cu numeroase retractari). [...] Duelul (1891) este unul dintre cele mai lungi texte cehoviene.[...] La Cehov, duelul este prezentat că un anacronism și determina un discurs cu conotații grotești și tragicomice. [...] Drama la vânătoare poate fi interpretată că o alternativă parodică și polemică la unele motive dostoievskiene fundamentale din Crimă și pedeapsa, Frații Karamazov și Visul unchiului.. [...] În ansamblu, Drama la vânătoare este o combinație și o sinteză a mai multor clișee culturale și forme narative, un produs unic al timpului sau.” Camelia Dinu..

Kaștanka, o corcitură între șoricar și cotarlă, frumoasă ca o vulpiță și simțitoare cum doar un suflet de câine poate fi, se pierde de stăpânul ei, un tâmplar cu patima beției, și rătăcește singură pe străzile ninse. Și cum o cățelușă ca ea nu poate trece neobservată, pierderea stăpânului devine prilej de aventură. Un motan, un gânsac și un porc îi devin prieteni și motive să cugete asupra vieții și a firii confraților ei.Numărându-se printre primele povestiri ale lui Cehov, Kaștanka este o introducere superbă în opera faimosului scriitor rus. ..

În stilul caracteristic, Cehov ne încântă cu câteva nuvele deosebite, atât prin conţinut cât, mai ales, prin finalul lor imposibil de prevăzut. Citind aceste schiţe poţi spune liniştit „Azi am fost la teatru. Şi mi-a plăcut”!Nu ştiu dacă aţi văzut cum încarcă oamenii măgarii. De obicei pun pe ei de toate, tot ce le trece prin minte: vase de bucătărie, mobile, butoaie, saci, copii de ţâţă... Un măgar astfel încărcat are înfăţişarea unei clăi de fân, din care abia se mai văd vârfurile copitelor.Cam aşa arăta şi procurorul Alexei Timofeici Balbinski, pe când căuta cu grabă să găsească un loc în vagon, după semnalul al treilea. Era încărcat din cap până-n picioare... Săculeţe cu provizii, cartoane, tinichele, pelerine de damă. Ce n-ai fi găsit la el? De pe faţa lui roşie curgea sudoarea, picioarele i se îndoiau. După dânsul venea, cu umbreluţa pestriţă în mână, nevastă-sa, Nastasia Ilvovna, mică, blondă, pistruiată cu falca de jos ieşită în afară şi cu ochii holbaţi, tocmai ca o ştiucă pe când o tragi din apă...

Referindu-se la Pescăruşul într-o scrisoare din octombrie 1895, Cehov nota, între altele: „Scriu o piesă pe care probabil nu o voi termina pâna la sfârșitul lui noiembrie. O scriu nu fără plăcere, deși mă tem de convențiile scenei.E o comedie, există trei roluri pentru femei, șase pentru bărbați, patru acte, peisaje (priveliștea unui lac), o mulțime de conversații despre literatură, puțină acțiune, multă iubire”. Premiera s-a dovedit dezastruoasă, editorul său aducându-i acuze ca, pildă, laşitatea evidentă, caracterul din cale afară de feminin.Conştient de geniul său, Cehov ripostează: „De ce această calomnie? După reprezentație am luat cina la Romanovi. Pe cuvântul meu de onoare. Apoi m-am dus la culcare, am dormit sănătos și a doua zi am mers acasă fără a suspina vreo nemulțumire. Dacă aș fi fost un laș, aș fi alergat de la un editor la altul și de la un actor la altul, i-aș fi implorat să fie îngăduitori și aș fi petrecut două trei săptămâni în Petersburg, agitându-mă cu Pescărușul meu, cu emoție, cu o transpirație rece în lamentații.Am acționat atât de rece și de responsabil precum un om care a făcut o ofertă și apoi a fost întâmpinat cu un refuz și nu mai are nimic altceva de făcut decât să plece. Într-adevăr, vanitatea mea a fost năucită, dar știți, nu a fost o lovitură din senin. Așteptam un eșec și mă pregătisem pentru el precum te-am prevenit cu o absolută sinceritate”...

Cehov e un pictor incomparabil. Da, da, exact asta: un pictor incomparabil al vietii. Principalul e sinceritatea sa, o calitate remarcabila la un scriitor. Gratie acestei sinceritati, el a creat forme noi ale scrisului, absolut noi, dupa parerea mea, in lumea ntreaga. Lasand la o parte orice falsa modestie, afirm ca, sub raport tehnic, el, Cehov, mi-e mult superior. Nici unul dintre noi, nici Dostoievski, nici Turgheniev, nici Goncearov, nici eu, n-am fi putut scrie astfel. Cehov e Puskin n proza. - Lev Tolstoi..

Cehov a descris societatea vremii sale folosind o tehnică literară simplă, lipsită de prețiozitate, fiind considerat un reprezentant de marcă al școlii realiste ruse de la sfârșitul secolului al XIX-lea.Noutatea pe care scriitorul a adus-o a fost renunțarea la obiectivele mărețe, la rezolvarea unor teme fundamentale, concentrându-se asupra destinelor individuale. Volumul de față include unele dintre cele mai cunoscute proze de mari dimensiuni ale lui Cehov, povestiri precum „Stepa“, „Duelul“, „Povestea unui om necunoscut“, „Trei ani“ sau „Viața mea“, ce urmăresc fiecare câte un parcurs în care personajele, chiar dacă nu se schimbă fundamental, se adaptează și răspund realității în evoluție...