Antonie de Suroj

Cartile Mitropolitului Antonie sunt foarte captivante si pline de umor, motiv pentru care se parcurg usor. Dar, pe masura ce inaintam in lectura, am fost zguduita de un simtamant foarte puternic ce imi spunea ca tot ceea ce citeam nu era o chestiune de amuzament, ci o problema de viata si de moarte. Asa ca m-am intors la prima pagina si am recitit cartea inceputa in intregime. Iar cand am ajuns la sfarsitul ei, am trait incredintarea ca Dumnezeu era acolo si ca, dupa cum zicea Vladica Antonie, Dumnezeu mereu este printre noi, trebuie doar sa-L gasim. Atunci am cazut in genunchi si am inceput a ma ruga, cu lacrimi in ochi, sa Il gasesc si eu pe Domnul Iisus Hristos.In urma acelei experiente, i-am scris Mitropolitului Antonie si i-am cerut o intalnire cu Preasfintia sa. Insa, in clipa cand ne-am intalnit, am fost uluita nu doar de credinta lui, ci mai ales de dragostea lui Dumnezeu care era prezenta in toata fiinta sa si parca stralucea pe chipul sau, revarsandu-se pretutindeni. Acesta a fost unul dintre cele mai cutremuratoare momente ale vietii mele si de atunci n-am mai putut sa ma indepartez de aceasta Biserica. - Gillian Crow Traducere din limba rusa de Olga Bersan...

„Dacă vă aşezaţi într-o cameră şi spuneţi: „Dum­nezeu este aici, cu mine”, veţi constata că nu va trece mult şi vă veţi întreba cum să vă umpleţi timpul cu o activitate care să vă elibereze de nerăbdare. La început vă veţi simţi minunat, pentru că sunteţi obosiţi şi va fi odihnitor să staţi comod în fotoliu; liniştea din încăpere vă va da un sentiment de pace. Foarte adevărat – dar dacă va trebui să treceţi dincolo de aceste momente fireşti de relaxare şi odihnă şi să rămâneţi în prezenţa lui Dumnezeu după ce firea omenească se va fi relaxat, veţi vedea că va fi foarte greu să nu vă întrebaţi: „Şi acum ce trebuie să fac? Ce să-I spun eu lui Dumnezeu? Cum să mă adresez Lui? Văd că El tace. O mai fi aici sau nu? Cum să împac eu tăcerea Lui sau absenţa Lui cu prezenţa mea marcată de neastâmpăr?” Prin urmare, unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le înţelegem este importanţa de a sta faţă în faţă cu Dumnezeu fără a face nimic. Deşi aceasta nu pare o acţiune deosebit de evlavioasă, dacă veţi ajunge la acea linişte pe care Sfinţii Părinţi răsăriteni o numesc „isihie”, veţi fi în stare să realizaţi ceva în viaţă.” (Mitropolitul Antonie de Suroj)..