Vreme de 20 de secole, Apocalipsa a fost interpretată de teologi şi liderii religioşi creştini drept o profeţie criptică despre „Sfârşitul Lumii” şi „Judecata de Apoi”. În primul rând, vreau să subliniez că Apocalipsa nu descrie „Sfârşitul Lumii”, ci prezintă două procese majore distincte, între care se vor situa două perioade lungi de evoluţie. Mai întâi va exista „Marea Tranziţie”, care va realiza trecerea şi transformarea de la „oamenii de tip Adamic” la „oamenii noi” şi începutul unui noi etape a creaţiei divine.
Va urma „Împărăţia lui Dumnezeu” pe planeta noastră, care va dura 1000 de ani. După ea va veni „Perioada celei de a doua şanse”, care va ţine mai multe mii de ani. În „Perioada celei de a doua şanse” vor reveni la viaţă în chip de oameni, sufletele ne-evoluate, care au fost blocate prin pierderea conştiinţei, în urma „Primei Judecăţi Divine”.
Revenind de mai multe ori la viaţă în chip de fiinţe inteligente, cu trupuri materiale, sufletele ne-evoluate vor avea oportunitatea să înveţe şi să progreseze. Unele vor progresa, altele se vor angaja din nou pe drumuri greşite. La încheierea „Celei de a doua şanse”, se va produce un nou conflict planetar între oameni, care va determina „Sfârşitul Lumii”.
Va urma „A Doua Judecată Divină”, sau „Judecata de Apoi”. Prin urmare, Apocalipsa nu relevă doar „Sfârşitul Lumii”, ci două procese majore distincte, între care se vor situa două mari perioade de evoluţie. Apocalipsa relevă proiectul logic al creaţiei divine, care urmăreşte nu numai progresul lumii materiale şi al cunoaşterii umane, ci şi progresul sufletelor, componente ale Spiritului Divin. Creaţia nu implică doar materie şi energie, ci şi informaţie, cunoaştere şi progres spiritual.
