Teza Alexandrei Florina Mănescu este cea dintâi cercetare doctorală consacrată lui Virgil Ierunca. Precizările pe care le face sunt utile și vor constitui baza oricărui studiu ulterior.
Nu există în această lucrare niciun accent în plus. Biografia nu are nimic hagiografic. Totul este riguros, exact. Erorile lui Ierunca sau ale comentatorilor săi nu sunt, unde sunt, niciodată cruțate. Alexandra Florina Mănescu restabilește realitatea peste tot, cu documente în sprijin. Teza ei este un monument de acribie. Și, Dumnezeu al criticii literare, înspăimântător de minuțioasă! Fie și numai întinderea bibliografiei critice îi probează seriozitatea științifică.
Rareori am coordonat o teză de doctorat atât de temeinică și de exhaustivă. Se pot da și alte interpretări scrierilor lui Ierunca, dar e puțin probabil să mai fie descoperite date noi legate de scriitor.
Nicolae Manolescu
Virgil Ierunca (pseudonimul literar al lui Virgil D. Untaru) s-a născut în 25 august 1920, în satul Popeşti, comuna Ciumagi (astăzi comuna Lădeşti), judeţul Vâlcea. Fiul lui Dumitru Untaru și al Elenei Neagoe (Maria Țuicu, după adopție). Scriitor, publicist, critic literar, eseist, filozof, moralist, editor, redactor, realizator de emisiuni radio, traducător și poet.