Rugăciunea este convorbirea cea mai intimă a sufletului cu Dumnezeu. Pulsul vieții duhovnicești a omului se află tăinuit în tânguirile, suspinele, cererile și slavosloviile acesteia, în mărturisirile și în revărsările ei de mulțumire adusă Domnului.
Prin rugăciune, omul intră în partasie cu Dumnezeu – iar această nu doar în fiecare zi, ci și în fiecare clipă –, cerându‑I ajutor binecuvântat atât în nevoile trupești, cât și în cele duhovnicești.
După cuvintele Sfântului Isaac Șirul, „rugăciunea este adăpost al celor ce caută ajutor, izvor al mântuirii, comoară a nădejdii, liman izbăvitor de furtuni, lumina a celor care se află în întuneric, sprijin al celor neputincioși, apărătoare la vreme de ispita, săgeata împotriva vrajmasilor demoni”. Cine ar putea să descrie însă cel mai bine rugăciunea, dacă nu acela care a cunoscut‑o îndeaproape? Și cine a cunoscut‑o mai temeinic decât cel care se roagă cu adevărat? Căci rugaciunea nu este un act exterior, ce ar putea fi descris doar pe baza observațiilor din afară, fiind trăire tăinuită în adâncul inimii omenești – iar inima este ceva nespus de adânc (v. Psalmi 63, 7).
Partasie adevărată cu Dumnezeu au avut sfinții. Inimile lor s‑au topit în cele mai aprinse rugăciuni. Ei au știut cum trebuie să grăim cu Dumnezeu și au scris cele mai bune îndrumări pentru rugători. De la ei ne‑au rămas și cele mai frumoase modele de rugăciuni ortodoxe pentru felurite situații de viață – pe care și noi putem, în chip minunat, să le folosim astăzi în rugăciunea noastră.
Cartea de față – ce expune experiență de rugăciune autentică a Bisericii Ortodoxe –, aparțînând celui mai de seama teolog bulgar contemporan, arhimandritul Serafim Alexiev (binecunoscut cititorilor români din mai multe scrieri tălmăcite la noi în ultimele două decenii), poate fi socotită, pe drept cuvânt, un prețios îndrumar de rugăciune pentru tot creștinul.
