Alesandru Dutu subliniaza marele efort material si uman, depus de Romania in perioada 23 august 1944 – 9 mai 1945, in lupta impotriva Germaniei hitleriste, dar si nerecunoasterea de catre Natiunile Unite a cobeligerantei romanesti.
In prezenta editie (a doua) autorul a completat semnificativ unele capitole cu noi informatii referitoare la eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei, Tinutului Herta, la luptele Armatei Romane pentru cucerirea Odesei, a explicat cauzele aparitiei unor neintelegeri, iscate intre militarii romani si cei germani si aduce noi detalii importante privind infrangerea in batalia de la Stalingrad. Alesandru Dutu a inclus Cronologia evenimentelor desfasurate in perioada 26 iunie 1940 – 26 iulie 1941 si a prezentat o galerie a generalilor romani arestati, judecati si condamnati in perioada 1944-1964.
Cartea prezentata, Armata Romana de la Prut la Stalingrad si inapoi la Prut (1941-1944) este o contributie semnificativa la problematica participarii Romaniei in cel de-Al Doilea Razboi Mondial, fiind de un real folos specialistilor in domeniul istoric-militar. Prin limbajul usor accesibil, lucrarea poate fi consultata atat de studenti, masteranzi, profesori, cat si de publicul larg de cititori. - prof. univ., dr. hab. Anatol Petrencu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania