Arme şi utopii. Viziuni despre America Latină (Sables y utopias. Visiones de América Latina) reuneşte o serie de eseuri politice ale lui Mario Vargas Llosa; marele scriitor îşi expune ideile şi convingerile de pe poziţii liberale, iar din paginile volumului se conturează limpede atât parcursul intelectual al autorului, cât şi o analiză cuprinzătoare a celor mai importante evenimente care au marcat istoria recentă a continentului.
Dacă în primele patru capitole ale cărţii cititorii pot găsi relatări ale unor discuţii cu importanţi lideri latinoamericani, vehemente critici la adresa naţionalismului, populismului sau corupţiei, dar şi viziunea detaliată a autorului asupra diverselor momente şi etape din evoluţia istorică a regiunii, în ultimul capitol Vargas Llosa încearcă o explicaţie socio-politică a realismului magic în literatură, arătând cum se nasc utopiile în cărţile unor scriitori de seamă precum Jorge Luis Borges, José Donoso, Gabriel García Márquez, Fernando Botero, Julio Cortázar, dar mai ales cum tot ceea ce pentru arta din America Latină s-a dovedit extraordinar pentru sistemul socio-politic a fost un dezastru.