În mijlocul crizelor succesive ale vremurilor noastre mulți cred că Dumnezeu ne‑a părăsit. Dar oare așa e? Nicidecum! Și asta ne‑o arată destui oameni care au reușit să audă glasul lui Dumnezeu, să‑I dea ascultare și să‑și schimbe decisiv viața.
Istorisirile din volumul Așa cum ne vorbește Dumnezeu nu sunt altceva decât spovedaniile unor oameni care s‑au străduit din răsputeri să răspundă invitației primite din partea Însuși Dumnezeului Treimic – singurul Dumnezeu adevărat.
Neîndoielnic, mărturiile acestor oameni aleși se vor arăta ziditoare de suflet și vor aduce mult folos duhovnicesc cititorilor cu inima pregătită să primească binecuvântarea Domnului!
* * *
„«Binecuvântaţi», zic monahii în locul oricărui alt salut. «Domnul» e răspunsul cuvenit. Altfel spus, Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu și Dumnezeul și Mântuitorul nostru să te binecuvânteze și să vină între noi! Și când Preadulcele Iisus Hristos vine în mijlocul a doi oameni, atunci își fac loc în sufletele lor iubirea, pacea, smerenia, mila. Să vă amintiți că binecuvântarea Domnului este aceea care te duce în Rai. Ca să fim binecuvântați suntem datori să învățăm a cultiva și a trăi neîntrerupt binecuvântarea lui Dumnezeu.”
- Editura SOPHIA
- ISBN: 9789731368894
- Număr pagini: 264
- Limba: romana
- Format disponibil: paperback
- Dimensiune: 130 x 200
- Anul: 2022
Etichete: Așa cum ne vorbește Dumnezeu, Dionysios A. Makris, Editura Sophia, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie
V-ar putea interesa și...
Alexandria îți recomandă
Livrare începând cu 48h
pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.
Plătești în siguranță
Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.
Retur ușor
Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.
Consiliere telefonică
Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.