Una dintre aceste obligații importante ale asociației de proprietari este reprezentată de cea privind buna funcționare a părților comune.
În concret, în această carte, sunt abordate cele mai întâlnite situații cu care se confruntă proprietarii și/sau asociațiile de proprietari:
• spargerea unor țevi de distribuție a apei și/sau agentului termic;
• reparațiile și/sau întreținerea părților comune;
• infiltrațiile apărute de la terasa/acoperișul blocului;
• inundațiile produse de partea comună sau de partea de proprietate individuală;
• inspectarea părților comune;
• repartizarea costurilor care privesc partea comună.
Sunt explicate procedurile puse la dispoziția proprietarului prejudiciat pentru a acționa împotriva asociației de proprietari sau împotriva unui alt proprietar în vederea obligării la rezolvarea situației și acoperirea prejudiciului încercat. La fel, asociația de proprietari are o serie de proceduri puse la dispoziție de legiuitor pentru a atrage răspunderea proprietarului care nu permite intervenția la partea comună, care nu permite accesul pentru inspectarea părților comune, care nu își menține în bună stare de funcționare propria instalație.