Edi, Pisică, Tobă, frații Mânzu și Tomi trăiesc la periferia Craiovei și se ocupă cu braconajul mai multor specii de păsări pe care le vând apoi, pe filieră interlopă, în Italia. Repovestite de vocea lui Pisică, cel mai fragil și sensibil dintre copii, întâmplările capătă dimensiuni dramatice, care dezvăluie și temele profunde ale cărții: sentimentul de vinovăție, dublat de obsesia evadării într-o Italie idealizată, tărâm al visurilor împlinite, credința, singurătatea, descoperirea erotismului. Într-o atmosferă salingeriană, cu o tensiune și o violențã care plutesc în aer, pentru a izbucni în final cu o forță care deturnează definitiv viețile tuturor personajelor, romanul lui Augustin Cupșa creează o lume întreagã, cu legi nescrise, dar imuabile, un paradis înșelător, al inocenților, cu peisaje mirifice care ascund de fapt răul în formele sale cele mai subtile.„Acum sunt departe de casă, dar şi acolo m-am simţit de prea multe ori înstrăinat, nefiind tocmai de-al locului. Craiova a rămas unde am lăsat-o, părăsită în mijlocul câmpiilor cu buruieni şi mărăcini, cu drumuri prăfuite, cu şine de tren care sclipesc în soarele ucigător, iar timpul ei stă odată cu lucrurile deja trăite. Am scris despre Sud pentru că Sudul e o stare, şi chiar dacă pleci de acolo, Sudul vine cu tine oriunde te-ai duce.“ (CUPȘA)..

„16 autori din tot atâtea orașe au scris câte o proză despre locul natal sau în care se regăsesc cel mai bine. În unele texte, atmosfera orașului se insinuează pe nesimțite printre întâmplări, referirile directe la spațiu fiind aproape absente. În altele, acesta comunică imperceptibil cu psihologia personajelor, anticipându-le sau justificându-le gesturile și acțiunile. O lectură în cheie ironică, o privire nostalgică, o imersiune în trecutul istoric al unui loc – toate sunt variante de a citi și a scrie orașul. Scriind despre orașul lui, fiecare prozator și-a făcut de fapt propriul portret.“ — ANDREEA RĂSUCEANU, coordonatoarea volumului...

Faceti cunostinta cu trei prieteni plimbareti si iubitori de aventura: furnica din capatul asta al Lumii, care-i din cale-afara de ordonata, dar cam uitareata, drept care scrie liste peste liste cu lucruri de facut, furnica de la celalalt capat al Lumii, prietena ei cea mai buna, care-i, dimpotriva, vesela si fara griji, si are un catel nostim si o livada de portocali in jurul casei, si elefantul, mereu cu capul in nori, cam stranutacios, pasionat de diete si de dans, care le ajuta sa calatoreasca intre cele doua capete ale Lumii atunci cand vor sa se viziteze. Si cum drumul care face ocolul pamantului nu-i tocmai scurt, cei trei au parte de o multime de surprize si peripetii: merg la plaja si fac cunostinta cu un dromader amator de snorkeling, se duc la muzeul de arta si raman impresionati de mustatile lui Salvador Dali, vor sa faca parasutism si se urca din greseala in avionul de Paraguay, al carui pilot miop face probabil trafic cu gaini, si cate si mai cate...

Dupa succesul cartii Doua furnici si un elefant, recompensata cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, Augustin Cupsa revine cu un nou volum si mai amuzant, in care s-au strecurat si cateva personaje din povestea anterioara.  La doi pasi de casa furnicii din partea asta de lume, care-i mare iubitoare de povesti si prietena la toarta cu doi frati mesteceni, se intinde o padure intunecata unde locuiesc 7 vampiri. Bine-bine, stim ca vampirii nu exista, dar acum suntem intr-o poveste, unde totul este posibil. Chiar si existenta unor vampiri care vor sa se uite la Vocea Romaniei, dar nu reusesc, pentru ca n-au curent electric. Iar aceasta este doar una dintre problemele lor. Alta este ca, din motive peste masura de comice si de absurde, n-au decat o pereche de chiloti, pe care o poarta cu randul. Si ce rol are furnica in toata povestea asta? veti intreba. Un rol esential si sal­vator, desigur! Dar nu va spunem mai mult. Daca vreti sa aflati ce se intampla in poveste - si sa radeti cu lacrimi  -, deschideti cartea si cititi-o neaparat intr-o noapte cu luna, bine ascunsi sub patura.  Am inceput sa scriu aceasta poveste ca sa-i fac pe copii sa nu le mai fie frica de vampiri. La inceput povestea era cam... scheletica. Aveam o bufnita, 7 vampiri care mancau cartofi prajiti cu sos rosu si doi mesteceni care isi foiau frunzele de frica sau de frig. Am tot povestit si am lucrat la poveste, incat Ioana, fiica mea, aproape ca o stie pe de rost. In continuare copiilor le e teama de vampiri, dar macar ne distram impreuna. - Augustin Cupsa..

Silențioasă, dar profund mișcătoare, aceasta e o carte a solitudinii și a contemplației. În raportul dintre bucurii și tristeți, așa cum însuși autorul l-a așezat în titlu, tristețile domină prim-planul, ca o calitate aparent mai prezentă și mai solidă a lucrurilor. Cu toate acestea, în timp ce tristețea capătă în carte dimensiuni ontologice, bucuriile sunt și ele vizibile, izolate, dar strălucitoare, ca niște scântei. Suficient, dacă pot să îndrăznesc, ca să împiedice eșecul final al fiecăruia dintre eroii lui Cupșa. E un punct bun de plecare pentru a dezvălui o literatură din păcate necunoscută nouă, dar care cu o ușurință dureroasă devine și a noastră, ca un partener minunat și nesolicitat, care în tot acest timp ne-a așteptat cu răbdare — SRĐAN SRDIĆ..

„«Străinătatea» din prozele lui Augustin Cupșa nu înseamnă doar un spațiu geografic încadrat de alte granițe. Fiecare personaj are propria lui raportare la «străinătate», astfel că prozele din acest volum îmbogățesc termenul cu toate nuanțele pe care le permite literatura, fără a-l explica însă până la capăt. Augustin Cupșa are marea calitate de a le lăsa personajelor sale libertate totală, de unde imposibilitatea de a le anticipa evoluția și senzația că pășești pe nisipuri mișcătoare, care le reușește numai marilor prozatori. Străinătate este o puternică pledoarie despre frumusețea literaturii ca literatură, eliberată de mode și ideologii, și unul dintre cele mai convingătoare volume de proză scurtă din literatura română.“ — CORINA SABĂU„Străinătate și stranietate, două cuvinte pe care am ajuns să le așez cu ușurință unul lângă celălalt. M-am născut într-o epocă totalitară, în care străinătatea – evident, Occidentul – era nu doar locul de scăpare, ci și visul, proiecția, fantasma unei evadări. Dar era și o întrerupere, o despărțire, dorul de cel plecat. Dincolo, afară, sus – câteva nume pentru imaginarul nostru care e și astăzi la fel de viu. Un refugiu mental, o extragere de sub autoritatea faptului de a fi aici și acum. E un pic ironic, dar în anii din Franța am văzut cât de avantajați suntem noi față de ei, pentru că ei sunt parte reală din acest imaginar și nu mai au de ce să viseze că pot pleca în străinătate.“..