Aurelian Giugăl

Conversații la amurg

„Nu mă tem de scurgerea timpului. Noi ne scurgem, nu timpul. Cu timpul devii înțelept, dar pierzi ceea ce este important, asta știm de la greci: frumusețea umană rezidă în starea de tinerețe.”„Puterea extraordinară a Americii a fost posibilă prin eliminarea a o serie de popoare, cu limbile lor cu tot. Aceste popoare au fost omorâte, băgate în lagăre de concentrare, jefuite de pământurile lor, cu materii prime cu tot. Bogăția Americii vine din comerțul cu sclavi. Inclusiv cei de stânga uită asta totdeauna. Munca pe gratis aducea profit. Asta este fundamental pentru bogăția Americii.”„România modernă este un produs al capitalismului. Distrugerea comunităților tradiționale e un produs al capitalismului, care are nevoie de această distrugere din două motive: 1) pentru a deschide o piață de desfacere a produselor; și 2) pentru a crea un proletariat exploatat care să facă din munca lui o valoare, valoare care va deveni ulterior o plus-valoare pentru capitalul investit. (…)”„Nu există în România modernă o unitate între popor și elitele sale, așa cum a existat spre exemplu în Franța la Revoluție, sau cum a fost parțial în timpul Revoluției Engleze, sub Cromwell, când populația anti-catolică s-a aliat cu elitele protestante. Aici, independența a fost obținută la Berlin și pusă apoi în practică de o mână de politicieni. Cuza, care a încercat să-i împroprietărească pe țărani, a fost înlăturat de la putere de câțiva boieri. Carol I a fost pus pe scaunul domniei de o mână de politicieni fără ca poporul să aibă habar. (…)”„Sistemul capitalist este sistemul pe care îl trăim de 4-5 secole. Sistemul comunist real, după momentele politice de mare criză, care sunt de obicei războaiele civile, presupune sistemul de fabrică (cu exodul rural) și tehnicienii, inginerii, teoreticienii, mecanicii etc. Așa se ajunge la clasa mijlocie. Și clasa mijlocie își pierde entuziasmul pentru o nouă societate, în care există un echilibru între belșug și redistribuire. Se ajunge la nevoia de lux, lux pe care comunismul nu îl putea furniza. După 1989 s-a ajuns la satisfacerea acestor nevoi și de aici individualismul absolut dărâmător, lipsa oricărei idei de bunăstare colectivă. (…)”..