Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Autovindecarea și personalitatea

Autovindecarea și personalitatea

Howard S. Friedman
  • 2500 lei
În stoc

Wishlist

Traducere de Felicia Popovici și dr. Camelia Gîrbea

Dr. Howard S. Friedman, o somitate în domeniul psihologiei sănătății, susține că vindecările „miraculoase“ sunt de fapt procese de autovindecare. Există tipuri de personalitate capabile să reziste la îmbolnăviri sau chiar să oprească evoluția unor maladii grave, cum sunt cancerul și bolile de inimă. Și există, la cealaltă extremă, tipuri de personalitate predispuse la anumite boli.Vestea bună este că putem învăța să ne dezvoltăm o personalitate capabilă de autovindecare, iar autorul ne învață cum să procedăm, fiindcă ideile noastre „de bun-simț“, ba chiar și indicațiile medicale tradiționale nu sunt întotdeauna corecte.Înțelepciunea corpului, stresul benefic, celulele ucigașe, efectul placebo, voința de a trăi și voința de a muri, creierul multiplu, psihoneuroimunologia, homeostazia sunt câteva dintre noțiunile pe care le vom întâlni în aceste pagini incitante, având la bază studii științifice serioase, dar scrise simplu și accesibil.



Etichete: Howard S. Friedman, Autovindecarea și personalitatea, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.