Cervantes împlinise cincizeci de ani când, întâmplator, a facut o calatorie prin Mancha. Locuitorii unui mic sat, numit Argamazilla s-au luat la cearta cu el din anumite pricini si l-au târât în temnita, unde a ramas ceva vreme. Aici a început sa scrie la „Don Quijote“...
„Don Quijote“ ramâne capodopera literaturii spaniole. Astazi poate fi socotit cel mai frumos roman cavaleresc din câte s-au scris vreodata, si se va citi necontenit. Miguel de Cervantes Saavedra e un Homer al povestirii glumete. Opera lui e presarata cu un cinism de o rara eleganta, închipuirea lui nu cunoaste margini. Bogatia cuvântului se revarsa ca o apa nestavilita, plina de adevar si de întelepciune. Adaugati la aceasta o minunata intuitie a faptelor intime ale spiritului si o filosofie nesecata în înfatisari ce se pare ca stapânesc o harta noua si întreaga a inimii omenesti. Cervantes vede adâncul omului. Aceasta filosofie este amestecata cu instinctul comic si romantic. Marea însusire a scriitorului spaniol a fost aceea de a fi întrupat – într-un nebun întelept, trecator printr-o lume nesincera cu ea însasi, dornica mai mult sa batjocoreasca viata decât s-o ridice – toata nelinistea omeneasca plecata spre ceva mai bun si mai apropiat de Dumnezeu, acel ceva sortit sa înfrunte veacurile.
