În conştiinţa literară românească, Vasile Alecsandri sa impus, mult timp, în primul rând ca „regeal poeziei“, cum l-a definit Eminescu, deşi opera sa s-a construit şi pe alte două coordonate esenţiale ale creativităţii naţionale, dramaturgia şi proza. Spre deosebire de ceilalţi scriitori din epoca sa, Vasile Alecsandri nu este livresc, nu călătoreşte cu baedeckerul în mână, ci este prin excelenţă spontan, personal, transcriind senzaţiile proprii, directe. Vasile Alecsandri este, ca scriitor, un autentic călător romantic, cu o structură sufletească şi spirituală adecvată.
În 1842, când întreprindea O primblare la munţi, Vasile Alecsandri se situa pe o altă coordonată majoră, specifică romantismului românesc, aceea a descoperirii frumuseţilor naţionale.
Printre noi se găsea un tânăr zugrav franţez, care pentru întâia dată ieşise din ţara lui spre a face un voiaj în Orient.
— Domnilor, ne zise el, vă mărturisesc cu ruşine că, pân-a nu veni în ţara d-voastre, nici nu presupuneam că se află în Europa o Moldavie şi o Vălahie. Dar nu mă plâng nicidecum, de vreme ce, ca un nou Columb, am avut plăcere a descoperi eu însumi aceste frumoase părţi ale lumei şi a mă încredinţa că, departe de a fi locuite de antropofagi, ele cuprind în sânul lor o soţietate foarte plăcută.
