Bart D. Ehrman

„Isus a fost mereu recontextualizat de oamenii din diverse epoci și locuri. Cei dintâi ucenici ai lui Isus au făcut-o după ce au început să creadă că el a înviat din morți și a fost preamărit în cer: l-au transformat în ceva ce nu fusese înainte și l-au înțeles în lumina noii lor situații. La fel au făcut și autorii neotestamentari de mai târziu, care l-au recontextualizat și l-au înțeles pe Isus în lumina propriilor situații, deja mult diferite. În același mod au procedat creștinii din secolele al II-lea și al III-lea, care îl înțelegeau pe Isus nu atât ca profet apocaliptic, cât ca ființă divină devenită om. La fel creștinii din secolul al IV-lea, care susțineau că el existase dintotdeauna și fusese întotdeauna egal în statut, autoritate și putere cu Dumnezeu Tatăl. Același lucru se petrece și cu creștinii de azi, care sunt de părere că Cristosul divin în care cred și pe care îl mărturisesc e identic în toate privințele cu persoana care a pășit pe drumeagurile prăfuite din Galileea, propovăduindu-și mesajul apocaliptic despre nimicirea care va veni. Majoritatea creștinilor de astăzi nu-și dau seama că l-au recontextualizat pe Isus. Dar au făcut-o. Oricine crede în el sau îi împărtășește oricare dintre învățăturile sale l-a recontextualizat pe Isus – de la primii credincioși care au crezut în învierea lui, până azi. Și așa va fi în vecii vecilor.“ — BART D. EHRMAN..

„O foarte solidă și savantă istorie a falsurilor, a cărților arse, a feudelor doctrinare și a altor episoade care au marcat crearea Noului Testament și a Bisericii primare. Sau, mai bine zis, a Bisericilor primare.” (Kirkus Reviews)Bart Ehrman ne oferă un remarcabil tablou al primelor forme de creștinism, prezentând felul în care acestea au fost suprimate, reformate sau uitate. Grupurile primilor creştini pretindeau, toate, că urmează învățătu¬rile lui Isus și ale apostolilor săi, sprijinindu-se pe texte atribuite acelorași ucenici ai lui Isus. Cercetarea arheologică modernă a recuperat o parte dintre aceste texte, iar spectaculoasa lor descoperire dezvăluie o surprinzătoare diversitate religioasă a creștinismului vechi. Aceseta sunt „Scripturile pierdute“, pe care se întemeiază și credințele unor curente creștine precum ebioniții iudeo-creștini, marcioniți anti-iudaici sau variatele grupuri gnostice.„Cartea de față vorbește despre bogata diversitate a creștinismului timpuriu și a textelor lui sacre. Câteva dintre aceste texte au fost incluse în Noul Testament. Altele au fost respinse, atacate, interzise și distruse. Obiectivul meu este să examinez o parte dintre aceste scrieri necanonice, pentru a vedea ce ne pot spune despre diversele forme de credință și practică creștină din secolele al II-lea și al III-lea, și să analizez în ce fel un grup creștin timpuriu s-a impus ca dominant în cadrul religiei, stabilind ce urmau să creadă, să practice și să considere ca Sfântă Scriptură creștinii din veacurile viitoare.” (Bart D. Ehrman)..