Basarabia în timpul celui de-al doilea război mondial (1939-1945)
Anatol Petrencu-
2500 lei
În stoc
Wishlist
Desi s-au scurs deja sase decenii de la incetarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, nu toate problemele legate de acest dezastru au fost destul de bine studiate. Cauzele acestei stari de lucruri sunt multiple, ele fiind atat de ordin obiectiv, cat si, mai ales, subiectiv.
Mult timp regimul totalitar comunist din fosta URSS si cele din statele satelite au interzis cercetarea unor subiecte de mare importanta stiintifica si politica, dar care intrau in contradictie cu dogmele ideologice ale partidelor de la putere.
In prezenta lucrare, pe baza unor documente inedite, a fost demascata activitatea criminala a regimului bolsevic de la Chisinau in perioada 22 iunie-26 iulie 1941, activitate ce a urmarit evacuarea in adancurile URSS, sau nimicirea bunurilor materiale conform tacticii „pamantului ars".
Prima data in istoriografie este urmarita obiectiv si sub toate aspectele activitatea Guvernamantului Basarabiei in perioada existentei sale (1941-1944). Au fost depistate, analizate, sistematizate si generalizate date statistice si materiale inedite, care au permis precizarea unor fapte, evenimente si corectarea unor afirmatii eronate, strecurate cu buna stiinta in vechea istoriografie.
In lucrare sunt studiate evenimentele ce s-au derulat in vara anului 1940, cand teritoriul Basarabiei, nordul Bucovinei, Tinutul Herta si cateva insule romanesti din Delta Dunarii au fost rapite brutal de imperiul sovietic, precum si procesul de sovietizare a ceea ce mai ramasese din Basarabia in urma hacuirilor teritoriale, adica RSSM.
- Editura PRUT
- ISBN: 9789975690492
- Număr pagini: 224
- Limba: romana
- Format disponibil: paperback
- Anul: 2006
Etichete: Basarabia in timpul celui de-al doilea razboi mondial, Anatol Petrencu, Editura Prut, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie
Alexandria îți recomandă
Livrare începând cu 48h
pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.
Plătești în siguranță
Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.
Retur ușor
Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.
Consiliere telefonică
Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.