Știm foarte multe despre teoriile lui Freud din seria de opere publicată de Editura Trei. Știm, de asemenea, multe despre omul Freud din biografiile sale scrise de Peter Gay și Elisabeth Roudinesco, publicate tot de Editura Trei. Știm însă mult mai puțin despre modul în care lucra Freud ca terapeut. Cele cinci cazuri celebre (Dora, Micul Hans, Omul cu șobolani, Omul cu lupi, Președintele Schreber), incluse în seria de opere, se concentrează asupra psihopatologiei nevrotice sau psihotice și deloc asupra tehnicii. Singura fereastră spre modul de lucru al lui Freud este jurnalul, rămas mult timp inedit, al cazului Omul cu șobolani (1909).
Tocmai la întrebarea cum lucra Freud răspunde volumul de față, care descrie și comentează alte cinci cazuri din perioada de maturitate a lui Freud (A. Kardiner , H. Doolittle, J. Wortis , J. Dorsey, S. Blanton), pe baza mărturiilor publicate de analizanți. În loc de a întâlni un terapeut „ecran alb", „receptor telefonic" sau „chirurg", cum cerea Freud în teorie, facem cunoștință cu un psihanalist uman, și pe deplin relațional. Comentariile autorilor încearcă și reușesc să explice contradicția marcată între teorie și clinica lui Freud, precum și efectele acestei contradicții asupra dezvoltării ulterioare a psihanalizei.