Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Am trecut prin iad. Partea 1

Am trecut prin iad. Partea 1

On Pantazi
  • 4000 lei
În stoc

Wishlist

Am scris aceasta carte considerand ca este de datoria mea de a face cunoscute romanilor de pretutindeni, figurile proeminente din razboi si din inchisori ale unor oameni care nu pot fi dati uitarii datorita atitudinilor pozitive sau negative prin care s-au remarcat. Cartea mai urmareste aducerea la cunostipta a unor fapte si discutii ale acelora care, la un moment dat, au avut raspunderea conducerii statului roman.
Dialogurile, am cautat sa le reconstitui din memorie, cu cat mai mare fidelitate posibila, si daca unele nuante s-au pierdut, de vina nu sunt eu, ci trecerea anilor, care stergand amanuntele, a scos in evidenta numai esentialul.
Am socotit mai important sa expun ceea ce gandeam intr-un anumit timp, intr-o anumita imprejurare, decat greutatile si suferintele intampinate de mine sau de altii. De aceea am trecut peste anchetele grele, batai, izolari si greve, in aceste imprejurari creierul nemaiputand functiona normal. Represiunile de orice natura trec, se pierd, dar felul de a gandi raman, caci asa a lasat Dumnezeu ca omul sa dispara, dar sufletul lui sa supravietuiasca.
Partea I cuprinde: amintirile mele din copilarie legate de evenimente politice, de oameni politici, discutii inca necunoscute ale acestora, care elucideaza intr-o oarecare masura atitudinea lor in fata unor evenimente pe care le-au creat sau in fata carora au fost pusi. In sfarsit, amintiri din razboi, precum si felul meu de a gandi si al altora in completa izolare a anilor indelungati de detentie.
Un capitol special este rezervat evadarii de la Cavnic, intrucat ea reprezinta. cea mai mare evadare a unor detinuti politici dintr-o inchisoare comunista, succesul ei simbolizand nesupunerea si rezistenta acestora fata de represiunile autoritatilor comuniste.
Iar daca aceasta evadare a constituit sub acest aspect un succes, procesul evadarii a constituit un adevarat triumf prin adevarurile nimicitoare, pe care instanta si autoritatile comuniste au fost nevoite sa le asculte. Umilirea ce ne-a fost pregatita cu migala, s-a transformat in cel mai viguros rechizitoriu impotriva barbariei comuniste!
Multumesc cititorilor mei pentru atentia acordata acestor amintiri. 


Etichete: Am trecut prin iad, On Pantazi, Editura Paul Editions, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.