Ilustrată din abundență cu desene după natură ieșite din pana inspirată a lui Tudor Banus, „Enciclopedia zmeilor” de Mircea Cărtărescu aduce pentru prima dată la lumină o lume întreagă ce părea pierdută pentru totdeauna. Urme ale mitologiei zmeilor există, e drept, în folclorul românesc, dar, cum s-a remarcat de mult, zmeul nu are chip și nici trăsături distinctive clare. Această lipsă e suplinită din plin de cele douăsprezece specii de zmei prezentate aici împreună cu habitatul lor natural, cu anatomia, istoria, limba, obiceiurile, ocupațiile, știință și artele lor. În plus, o serie de zece povești subtil înlănțuite una cu alta ca într-o salbă fără sfârșit ne prilejuiesc o delectabilă întâlnire cu zmei vii, aflați în plină acțiune, în toate împrejurările vieții acestora.
O carte pentru copii între nouă și nouăzeci de ani, pe care nu trebuie să o ratați!