În august 1972, Ryszard Kuklinski, colonel în armata poloneză și membru al Statului-major polonez, s-a angajat în una dintre cele mai extraordinare operațiuni de informații ale Războiului Rece.
Născut în 1930 într-o familie de muncitori, Kuklinski și-a pierdut tatăl în timpul războiului; acesta a murit într-un lagăr de concentrare nazist, după ce a fost arestat și torturat de Gestapo. Când războiul s-a încheiat, tânărul Kuklinski s-a alăturat armatei, instituție care se bucură de mare reputație în rândul polonezilor, fiind devansată doar de Biserica Catolică, și s-a ridicat rapid în rândurile sale datorită inteligenței sale. În timp, a fost cooptat în Statul-major, unde a avut acces la planurile de lupta ale Tratatului de la Varșovia. Primele îndoieli ale lui Kuklinski față de regimul comunist și forțele sale armate au apărut în timpul implicării Poloniei în invazia sovietică din Cehoslovacia din 1968, văzând indiferență cu care lumea exterioară a reacționat la acest eveniment. Patriot polonez înflăcărat, el s-a îngrijorat că aceeași soarta ar putea să cadă într-o bună zi asupra țării sale. Kuklinski a fost și mai tulburat de ceea ce a văzut în proiectele sovietice pentru un război ofensiv împotriva NATO, care implică intrarea Armatei Roșii în Polonia, un act ce putea declanșa un răspuns nuclear care i-ar fi nimicit patria.
În ciuda riscului extrem pentru el și familia să, Kuklinski a contactat Ambasada americană din Bonn. În august 1972, el a trimis din RFG, unde era în concediu, o scrisoare către ambasada SUA din Bonn și a organizat o întâlnire secretă. Încă de la bun început, el a lămurit că deplangea dominația sovietică a Poloniei și consideră că țară să era de partea greșită a Războiului Rece.
În următorii nouă ani, Kuklinski – denumire de cod „Jack Strong” – a avansat rapid în Ministerul Apărării polonez, acționând că legătură cu Moscova și contribuind la pregătirea pentru un „război fierbinte” cu Occidentul. În același timp însă el a trăit o viață de subterfugiu – de mesaje scrise cu cerneală invizibilă, camere miniaturale și emițătoare secrete –, furnizând date cruciale despre subiectele militare ale Tratatului de la Varșovia la începutul anilor 1970. Urmând instrucțiunile, le-a transmis agenților CIA în moduri extrem de imaginative, uneori aruncându-le în mașinile ambasadei americane, alteori lăsându-le în locuri desemnate.
Informațiile furnizate de Kuklinski nu au avut preț: potrivit directorului CIA de atunci William William Casey, nimeni altul n-a mai provocat atâtea daune cauzei comuniste în timpul Războiului Rece. Kuklinski a dezvăluit pregătirile de război ale înaltului comandament sovietic, inclusiv amplasarea pe solul polonez a buncărelor destinate să-și adăpostească comandanții; asta ar fi permis forțelor americane să le distrugă în câteva ore de la izbucnirea ostilităților. El a detaliat capacitățile apărărilor și tancurilor sovietice. La sfârșitul anului 1980, în condițiile în care Tratatul de la Varșovia se pregătea să invadeze Polonia, așa cum se temuse Kuklinski, informațiile sale l-au determinat pe președintele Jimmy Carter să avertizeze Moscova împotriva unei astfel de mișcări, ajutând astfel decisiv la prevenirea atacului.
În primul an al administrației Reagan, Kuklinski a furnizat informații despre planurile comuniste de a impune legea marțială în Polonia; că membru al grupului mic care pregătea operațiunea respectivă, el avea cunoștințe intime despre ea. Spre deosebire de Carter, Ronald Reagan a decis să nu avertizeze guvernul polonez împotriva impunerii legii marțiale și nici n-a alertat liderii Solidarității cu privire la arestările lor iminente. Se pare că a acționat la sfatul lui Kuklinski, având în vedere că decizia legii marțiale era irevocabilă și că dezvăluirea ei prematură rezistenței poloneze ar fi putut declanșa o greva generală care s-ar fi încheiat printr-un masacru brutal.
La începutul lunii noiembrie 1981, îngrijorat de faptul că serviciile de securitate poloneze începuseră să se ferească de el, Kuklinski a cerut „exfiltrarea” să și a familiei sale. Operația a fost executată genial; Kuklinski, soția să și cei doi fii ai lor au fost ascunși printre mărfuri comerciale și expediati din Varșovia în Berlinul de Vest într-un camion, iar de acolo aduși în Statele Unite.
Viață lui Kuklinski, care s-a încheiat la mijlocul lunii februarie 2004 în urmă unui atac cerebral, a fost plină de tragedii. Condamnat la moarte în Polonia, a trebuit să se ascundă sub un nume fals în Statele Unite. Amândoi fiii i-au murit în circumstanțe misterioase, unul în timp ce naviga pe mare, trupul sau nu a fost găsit niciodată, celălalt în accident de mașînă. Când Polonia a ieșit în sfârșit de sub dominația sovietică la începutul anilor 1990, guvernul polonez nu l-a salutat că pe un erou național: în sondajele de opinie, aproape jumătate din populație a apreciat că a „trădat interesele națiunii poloneze”, în timp ce doar 16 % l-au văzut că un patriot polonez. Condamnarea la moarte a fost anulată abia în 1997, cu implicarea activă a lui Zbigniew Brzezinski, și mai ales pentru că prezența un obstacol în calea intrării Poloniei în NATO. Acest lucru i-a permis în sfârșit să se întoarcă în țară natală în anul următor.
O viață secretă se citește aproape că un român, în care Weiser „țese” scrisori personale între Kuklinski și principalii săi ofițeri de caz și citate din memorandumuri interne ale membrilor Direcției Operațiuni (DO) care erau preocupați de protejarea siguranței să.
