Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Alte 100 de greseli care au schimbat istoria

Alte 100 de greseli care au schimbat istoria

Bill Fawcett
  • 4999 lei
În stoc

Wishlist

Privite în retrospectivă, evenimentele desfășurate de-a lungul deceniilor și deciziile luate în unele cazuri, începând cu China anului 259 î.Hr. și până la unul dintre cele mai mari dezastre nucleare, ne pun pe gânduri.


Volumul de față prezintă o sută de astfel de decizii, unele îngrozitoare, altele mai puțin inspirate.


Parlamentul britanic adoptă Legea Timbrului, punând coloniile americane să plătească pentru propria apărare – care duce la o revoluție.


În 1929, președintele Herbert Hoover a hotărât să lase economia să-și revină de la sine... ca rezultat, Marea Criză se adâncește și mai mult.


Nixon înregistrează toate discuțiile sale din Biroul Oval gândindu-se că vor avea o mare valoare istorică la un moment dat. S-a dovedit că a avut dreptate când aceleași casete l-au costat funcția de președinte.


Carol I încheie un acord cu irlandezii pentru a lupta împotriva Parlamentului, care îl face, în schimb, să piardă sprijinul public – și mai târziu capul.


 


În această carte veți găsi poveștile unora dintre cei mai puternici bărbați din istorie, care au luat decizii îngrozitoare și au făcut erori evidente. Probabil vă veți întreba cum poți restrânge opțiunile la doar 100 de exemple de-a lungul istoriei. Cele incluse în acest volum sunt printre cele mai interesante și mai cumplite erori pe care le-au făcut generali, regi și președinți. Unele au schimbat totul în mod radical, unele sunt haioase, iar de altele vă veți minuna că s-au întâmplat. Aceste erori, decizii greșite și scandaluri ocazionale au influențat lumea de astăzi. Când privim spre trecut, este limpede că mersul istoriei se mai poticnește din când în când. Felul în care trăim, muncim și iubim acum este în mare măsură rezultatul erorilor, care, la rândul lor, sunt rezultatul unor planuri strălucite sau al îndrumărilor unui lider inspirat. Priviți bine în jur și apoi citiți titlurile. Credeți că s-a ajuns aici intenționat?


 


BILL FAWCETT a fost profesor, director de corporație și decan de colegiu și este autorul sau coautorul a mai mult de 12 cărți, incluzând 100 de greșeli care au schimbat istoria, Crede-mă, știu ce spun și 101 Stumbles in the March of History. Deține compania Bill Fawcett & Associates și este unul dintre fondatorii Mayfair Games, o companie care produce jocuri.

  • Autor: Bill Fawcett
  • Editura LITERA
  • ISBN: 9786063389238
  • Număr pagini: 448
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Broșată
  • Dimensiune:
  • 137x200
  • Anul: 2022

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Alte 100 de greseli care au schimbat istoria, Bill Fawcett, Editura Litera

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


100 de greșeli care au schimbat istoria, reeditare

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.