Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Povestiri Fantastice. Factorul PSY. Vol. 2

Povestiri Fantastice. Factorul PSY. Vol. 2

Trecem prin viață cu credința fermă că marea majoritate a evenimentelor în care suntem implicați reprezintă de cele mai multe ori ”propria noastră alegere”, și că noi suntem cei care decidem direcția în care, la un moment dat o ia ”drumul vieții noastre”. De la primii pași în viață descoperim cu uimire și aviditate lumea și pe noi înșine, încercând să ne asigurăm ceea ce resimțim ca fiind imperios. Mai întâi plângând și astfel solicitând celor de lângă noi împlinirea nevoilor și necesităților noastre, iar mai apoi încercând să ne înțelegem pe noi înșine și astfel să ne integrăm în familie și societate. Joaca și interacțiunea socială ne aduc pe rând elementele necesare bucuriei pe care o urmărim cu aviditate, iar ceilalți reprezintă pentru micul copil o modalitate prin care își satisface cu aviditate nevoile pe care însă nu le conștientizează pe deplin. Lucrurile merg de la ”sine” și noul membru al societății încearcă să își găsească propriul lor, solicitând și primind atenția și afecțiunea părinților și celorlalți membri ai comunității, astfel încât fericirea de a exista apare în mod natural și spontan. Copilul încearcă să răspundă la solicitările mediului și adulților și să se conformeze acestora pentru a beneficia în continuare de atenția și grija comunității. Începe să se perceapă pe sine ca individ distinct și folosește interacțiunea socială pentru a se manifesta și a se impune ca o personalitate distinctă. Începe să aibă noi nevoi, de o natură mult mai subtilă, care observă că se pot împlini numai prin intercorelarea cu ceilalți. Propria sa identitate de sine devine din ce în ce mai puternică până la momentul în care, adolescent fiind realizează că viața sa, așa cum o știa până atunci nu mai poate continua. Dacă până în acel moment era o insulă de sine stătătoare, o ”enclavă” auto-suficientă pentru a fi fericit, acum realizează că bucuria și stima de sine depind din ce în ce mai mult de reacțiile celorlalți, pe care nu le înțelege pe deplin deși și le dorește într-o anumită formă. Dependența de celălalt, pe care încearcă să o anihileze sau să o împlinească sub forma relațiilor personale intime declanșează o nouă etapă a vieții individului, care începe o luptă acerbă pentru dominare și recunoaștere. Presiunea propriei fiziologii, ce se manifestă sub forma impulsurilor sexuale și propria sa imagine de sine se intersectează în structura și psihicul micului om, generând o serie nesfârșită de comportamente absolut noi pentru acesta, în care tendința de a își găsi echilibrul și independența se ciocnește de nevoia imperioasă de a fi într-o relație cu celălalt, fapt ce îl forțează să renunțe la propriul său egoism și să experimenteze o gamă nouă și răvășitoare de trăiri, sub forma iubirii. Avalanșa noilor emoții și sentimente generează o furtună interioară ce bulversează micul adult și îl aruncă în noi și dureroase tentative de a-și asigura liniștea și fericirea, cunoscând primele drame emoționale sub forma respingerilor. Micile traume, care uneori pot îmbrăca forme extreme aruncă individul într-o nebuloasă comportamentală, care este caracterizată de tendința sa de a fi autentic și nevoia de a se conforma solicitărilor mediului, sub forma familiei și societății, ce are tendința de a prezerva valorile tradiționale. Omul se apropie de pragul în care întreaga societate îl va privi drept responsabil și îl va forța să se descurce pe propriile picioare, asumându-și fiecare alegere. Valorile și normele pe care noul adult le integrează și le simte parte din el  devin ulterior promovate și apărate în mod activ, pe măsură ce individul se integrează în societate, acceptând presiunile și responsabilitățile vieții. Interacțiunea sexuală și căsătoria devin reperele fundamentale ce marchează aceste momente ale vieții, individul încercând să se conformeze normelor sociale și să își găsească ”jumătatea” conform valorilor acceptate. Ideile și conceptele ce guvernează universul arhetipal și simbolic al imaginarului colectiv își exercită presiunea lor asupra noilor membri ai societății și în curând aceștia se văd integrați în același loc pe care în urmă cu câțiva ani îl respingeau și îl blamau. Drumul individului prin viață cunoaște zbateri, urcușuri și coborâșuri, dar în mod fundamental totul este guvernat de tendința sa, mai mult inconștientă, de a-și asigura fericirea...


4725 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă