Bogdan Bucur

„Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri” este cinstirea acelora care, în marile clipe istorice, au înfăptuit visul milenar al tuturorromânilor: întregirea României. Și chiar dacă visul unirii tuturor românilor într-un singur stat național unitar nu a fost unul milenar (ideea a prins contur de abia către jumătatea secolului al XIX-lea) și nici nu a ținut prea mult (România Mare se prăbușește teritorial în 1940, după numai 22 de ani de la Marea Unire), imaginea anului 1918 rămâne, indiscutabil, momentul astral din întreaga istorie a românilor.Această a doua carte de aur (prima carte de aur – datată 1929 – aparține patrimoniului cultural național mobil și este un manuscris pe pergament, realizat manual pentru serbarea primilor 10 ani de la înfăptuirea Marii Uniri) reprezintă, așadar, un modest omagiu adus memoriei celor care au făcut posibilă nașterea României Mari. (Bogdan Bucur)..

Prima noutate, pe care lucrarea o propune cititorului, presupune aplicarea analizei rețelelor sociale personale la nivelul arhivelor cle date istorice. Pentru prima dată, la nivelul comunității din România, sunt analizate legăturile sociale ale unui personaj istoric, folosind date relaționale culese din documente sociale. În această carte, interacțiunile sociale ale lui Jean Pangal sunt modelate și interpretate dintr-o perspectiva formalizată, de analiză a rețelelor sociale istorice. Cea de-a două noutate, pe care lucrarea o propune cititorului, presupune publicarea integrală, pentru prima dată, a 474 de note informative, întocmite de Serviciul Secret de Informații al Armatei Române și de Poliția de Siguranță a Ministendui de Interne, care vizau activitatea politică, diplomatică și masonică, desfășurată de Jean Pangal, între 1932-1942. Astfel, cartea oferă cititorului pasionat de perioada interbelică o adevărată frescă socială și politică a României Mari...

Am trudit la redactarea şi perfecţionarea acestei lucrări timp de 10 ani (...), din dorinţa ca România postdecembristă, care este patria mea, să încerce să nu mai repete erorile înaintaşilor. Ştiu că acest lucru nu se întâmplă. Dar această iluzie, de care sunt conştient, m-a determinat să perseverez. De altfel, nu doar în ţara noastră, ci pretutindeni, aproape nimeni nu învaţă din greşelile celorlalţi. (...) Totuşi, consider că sacrificiul românilor care şi-au pierdut viaţa pentru integritatea teritoriului naţional (în cele două războaie mondiale) sau pentru libertate politică şi revenirea la democraţie (în decembrie 1989) trebuie respectat şi omagiat, în primul rând, prin bună guvernare, lucru de care n-am avut parte, din nefericire, aproape niciodată în istorie...