Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Bolile ORL ale copiilor pe înțelesul părinților

Bolile ORL ale copiilor pe înțelesul părinților

  • 2490 lei
În stoc

Wishlist

Ghid medical pentru părinți

Volumul de față își propune să le ofere părinților informații-cheie despre afecțiunile din sfera urechii, a nasului, a gâtului. În același timp, le oferă îndrumare, astfel încât micuții lor să nu sufere complicații pe termen lung, iar episoadele acute să dureze cât mai puțin.

Ideea acestei cărți s-a născut chiar în cabinetul medical, în urma discuțiilor pe care Dr. Cristina Maria Goanță le-a purtat cu numeroși părinți îngrijorați. În perioada copilăriei, infecțiile din sfera ORL au o frecvență ridicată, fiind o provocare constantă pentru aceștia. În plus, experiența i-a arătat autoarei că rezolvarea acestor probleme depinde de modul în care părintele înțelege anatomia zonei și mecanismul bolii în sine. Astfel, poate fi mult mai receptiv la efectuarea completă și corectă a tratamentului, iar micuții pacienți au o evoluție favorabilă.

De asemenea, cartea dorește să ajute părinții să își dea seama dacă afecțiunile cu care se confruntă cei mici sunt îngrijorătoare și trebuie să se prezinte la medic cât mai curând sau dacă pot efectua un tratament simptomatic acasă.

Volumul este structurat în trei părți principale, aferente celor trei organe aflate în grija medicului ORL-ist: urechea, nasul și gâtul. Explorează problemele ce apar cel mai frecvent la copii, abordând și alte două teme de interes – tusea și febra. Pe parcursul cărții întâlnim și descrieri anatomice ale zonelor menționate. Acestea sunt clare și concise, pe înțelesul celor ce nu au cunoștințe de anatomie. Rolul lor este acela de a prezenta părțile anatomice importante pentru ca părinții să se familiarizeze cu termenii folosiți în cabinetul de consultație. Așa pot descifra mecanismele care duc la apariția bolii, dar și diversele scheme de tratament propuse de medic.

  • Autor:
  • Editura ALL
  • ISBN: 9786065875517
  • Număr pagini: 96
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune:
  • 13x20
  • Anul: 2019

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Bolile ORL ale copiilor pe înțelesul părinților, Editura ALL, Reducere, Carte, Autor, Online, Copii, Creșterea copilului, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Despre imunitate

Despre imunitate

Eula Biss


4990 lei

Grant. Atlas de anatomie (Ediția a XIV-a)

Grant. Atlas de anatomie (Ediția a XIV-a)

Arthur F. Dalley II
Anne M. R. Agur


34990 lei

Gena. O istorie fascinantă

Gena. O istorie fascinantă

Siddhartha Mukherjee


9990 lei

EKG - Tot ce trebuie să știi

EKG - Tot ce trebuie să știi

Cea mai atractivă și ușor de citit carte de EKG pe care ți-o poți imagina Titlul este cât se po..


11990 lei

Împăratul tuturor bolilor. O biografie a cancerului
Soluția salvatoare

Soluția salvatoare

Charles Graeber


3800 lei

Jucărie de pluș TY - Beanie Boos Câinele Slush, 24 cm

Jucărie de pluș TY - Beanie Boos Câinele Slush, 24 cm

Fa o surpriza placuta cuiva drag si daruieste-i acesta jucarie de plus foarte simpatica. Este moale,..


10320 lei

Ceai Lovare - Set Bouquet - 30 pliculețe

Ceai Lovare - Set Bouquet - 30 pliculețe

Ceai Set «Lovare Bouquet», pliculețeCum ar fi să savurezi un buchet din cele mai delicioase ceaiuri...


4100 lei

Volumul 31. MICII EROI. Roald Dahl

Volumul 31. MICII EROI. Roald Dahl

Superputerile lui au fost o viață plină de experiențe fascinante, o sete nepotolită de aventură și o..


2490 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.