„România. Secolul XXI. A trăi în România acestui secol este o provocare, o eternă încercare de a ieşi din labirintul întortocheat al Minotaurului, fără a avea în ajutor firul călăuzitor al Ariadnei. Mai mult, piedicile apar la fiecare pas. Pierderea reperelor morale, promovarea nonvalorilor, înmulţirea prostiei şi propagarea fulgerătoare a inculturii par să şteargă rapid orice urmă de decenţă, creând un peisaj morbid, ca un câmp de luptă însângerat, în care piere zilnic, înfrântă şi dezonorată, normalitatea.
Pentru autor, care este un observator fin şi profund al acestui spectacol grotesc, suferinţa de a asista neputincios la degradarea rapidă a societăţii capătă proporţiile unui cataclism. El studiază cu atenţie, parcă sub lupa unui microscop, această epidemie generală care s-a năpustit peste noi, îi depistează bubele amare, pune un diagnostic obiectiv şi încearcă să identifice cauzele care au făcut ca această societate să-şi piardă busola morală şi să nu-şi mai găsească rostul. Dar procesul este de durată, iar uneori pare un pariu pierdut cu existenţa. Autorul trece prin depresie, frustrare, revoltă, încearcă să-şi amorţească durerea prin droguri, se resemnează, se revoltă din nou, înjură, îşi cercetează minuţios ungherele sufletului şi ale minţii, încercând să găsească leacul salvator pentru el şi pentru ţara în care a ales să trăiască. Salvarea? Cuvintele. Scrisul. Această carte.
Bubele amare – tarele acestei societăţi care pare să nu se mai oprească din căderea-i vertiginoasă – sunt laitmotivul acestei colecţii de eseuri despre ceea ce înseamnă să fii român şi să trăieşti în România când ai avantajul (transformat curând în blestem) de a înţelege totul şi neputinţa de a face mai multe pentru a o salva. În titlul cărţii – ce reia, firesc, ideea călăuzitoare a celor 12 eseuri – putem decela şi o descendenţă baudelairiană («Les fleurs du mal»),din care străbat ecourile decadentismului, distrugerii, depresiei, dezabuzării, dar şi o descendenţă caragialiană, ilustrată prin perspectiva hiperbolică asupra lucrurilor («Simţ enorm şi văz monstruos»). Totuşi, cartea pe care o ţineţi în mână este mai mult decât atât: este o incursiune plină de referinţe culturale savante în meandrele sufletului autorului şi o radiografie dureros de exactă a istoriei noastre recente, în care genul proxim este, inexorabil, decadenţa, iar diferenţa specifică este încercarea disperată de a trăi în normalitate.” - Carmen Terțiu
