Bucureştii de altădată Volumul 2 1878–1884

„Citită pe îndelete, cartea lui Bacalbaşa poate deveni un adevărat abecedar de istorie modernă pentru tânărul din generaţia Internet, cu condiţia ca el să fie convins că a privi din când în când înapoi înseamnă, paradoxal, a ocoli şanţul dinainte.“ (Dan C. MIHĂILESCU) Reluând firul istoriei întrerupt în volumul anterior la finele anului de graţie 1877, cel de-al doilea tom al Bucureştilor de altădată urmăreşte primii paşi prudenţi ai României pe drumul modernizării. Astfel, capitole precum Intrarea triumfală a armatei române în Bucureşti, Congresul de la Berlin, Din timpul ruşilor, Proclamarea regatului şi serbările încoronării, Cestiunea Dunării documentează, cu amănunte mai puţin cunoscute, prefacerile din viaţa noastră politică pendulând între liberalismul radical şi conservatorismul luminat şi surprind în prim-plan personajele-cheie ale vremii: Carol I, C.A. Rosetti, I.C. Brătianu, M. Kogălniceanu. Tabloul cuprinzător al sfârşitului de secol XIX bucureştean este completat de episoade dedicate mişcărilor studenţeşti, contrabandei de la barierele oraşului, concesiilor de tot felul, şantajelor ori scandalurilor la vârf între mai-marii zilei. Presărate cu dibăcie gazetărească de-a lungul cărţii, intermezzo-urile mondene vin să adauge pitoresc relatării, înviind în tonuri vesele viaţa de petreceri a unui „Tout Bucarest“ sclipitor, cu muzică sprintenă şi mese copioase. „Cărticica de faţă este scrisă fără «stil». Am scris tot aşa cum vorbesc: simplu, limpede, precis şi fără înflorituri. Am scris pentru ca să informez şi pentru ca lumea să mă înţeleagă. Cel mai frumos stil este acela pe care îl pricepe uşor de la cel mai cult până la cel mai incult. Scrisul nu este nici un mister, nici o ştiinţă rezervată priceperii specialiştilor, este numai o unealtă de reprezentare a cugetării. Acel scriitor care ştie să redea în chipul cel mai uşor de înţeles lucrul pe care îl spune, acela este scriitorul cel mai mare. Adaosurile de înflorituri seamănă cu acele ştucării care, sub cuvânt de a înfrumuseţa, încarcă şi îngreunează. Linia simplă este, în literatură, ca şi în arhitectură, cea mai estetică. Negreşit, cu condiţia ca acel care o trage să fie însufleţit de sentimentul artistic. Pornind de la această credinţă, am scris paginile ce vor urma, precum spusei, simplu, fără meşteşugire căutată, le-am scris, cum se spune, «pe înţelesul tuturor».“ (Constantin BACALBAŞA) „În literatura noastră memorialistică, destul de bine reprezentată în ultimul secol şi jumătate, lucrarea lui Constantin Bacalbaşa ocupă un loc aparte prin darul autentic de evocator al autorului, care a apelat la o metodă mai puţin uzitată atunci când şi-a redactat amintirile, sub presiunea săptămânală a secretarului de redacţie, care cerea, grăbit, «materie». El a urmărit firul evenimentelor foiletând sârguincios presa vremii, care i-a oferit cronologia corectă a întâmplărilor relatate, informaţii şi documente, la care el a adăugat cu dărnicie şi făcând dovada unei memorii prodigioase (dacă nu cumva a beneficiat şi de unele însemnări personale) amintiri dintre cele mai diverse, cartea sa, pentru perioada la care se referă, 1871–1914, constituindu-se, într-adevăr, într-o cronică colorată şi fremătând de viaţă a vechiului Bucureşti.“ (Tiberiu AVRAMESCU)