Într-o reinterpretare a legendei lui Făt-Frumos, Al. Mitru scrie povestea fiului de împărat care refuză viața de huzur sortită, luptând pentru împlinirea propriului destin.
Născut din îngăduința Lunii, Făt-Frumos, măcinat de întrebări despre viață și mistuit de un dor nedesluşit, porneşte la drum şi înfruntă nenumărate primejdii în căutarea adevărului.
„Războaiele pe care le-am purtat din pricina toanelor unor prințese și-a samavolniciilor a trei împărați mi-au întărit bănuielile că lumea, sau măcar o parte din ea, a fost cumva întoarsă de la rosturile sale firești, nu știu de cine, când sau cum. Dar, cu acest prilej, adevărul a fost ascuns..."