Cum putem ajunge la greutatea ideală mâncând simplu și sănătos.
Norman W. Walker recomandă o dietă bazată pe nevoia corpului de enzime vitale și dătătoare de viață, care se găsesc numai în alimentele pure, neprelucrate, oferite de Natură.
Nici nu încape îndoială că suntem ceea ce mâncăm. Celulele și țesuturile organismului nu se pot regenera decât cu ajutorul alimentelor pe care le ingerăm și al băuturilor pe care le consumăm. Alimentele create de Natură sunt singurele care ajută organismul să funcționeze la eficiență maximă, fără să se confrunte cu problema greutății în exces. Pentru că teoriile și remediile omului sunt complicate, iar căile Naturii sunt simple. Autorul acestei cărți, unul dintre cei mai importanți nutriționiști din lume, a trăit 99 de ani, punând în practică rezultatele cercetărilor sale. Dacă ești în căutarea secretului pentru o viață lungă într-un corp sănătos, ai găsit cartea potrivită!
Câteva lucruri simple pe care le vei descoperi urmând calea naturală:
• Nu trebuie să socotești caloriile pentru a slăbi.
• Nu trebuie să te înfometezi ca să fii suplu.
• Nu trebuie să îți cântărești mesele, nici să urmărești cântarul atunci când ții dietă.
• Nu trebuie să urmezi o dietă deprimantă pentru a-ți aduce silueta la forma dorită.
• Nu trebuie să te lupți cu pofta de dulce sau să dai iama în frigider.
Lucrarea cuprinde 18 capitole despre nutriție și o serie de rețete de salate din fructe și legume proaspete, sugestii de meniuri, sosuri pentru salată, meniuri pentru sărbători, plus lista băuturilor proaspete din fructe și legume crude, însoțită de cantitățile recomandate, tabelul valorilor nutriționale ale fructelor și legumelor și un ghid schematic pentru controlul nutriției.