Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Purgatoriul îngerilor
În stoc

Purgatoriul îngerilor

Camelia Cavadia
  • 3900 lei
Wishlist

„Spunem mereu, și a devenit un clișeu, că literatura înseamnă empatie. Însă prea puțini dintre noi, scriitorii, facem din literatura noastră un document real, emoționant, mișcător al acestei empatii. Romanul Cameliei Cavadia tocmai așa ceva este: documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți. Un document al infernului și al purgatoriului pe care acești îngeri căzuți fără voia lor sunt nevoiți să-l parcurgă. Tocmai astfel de documente îți dau speranța că literatura înseamnă, totuși, mai mult decât un joc estetic. Mă bucur mult, așadar, că o astfel de carte e posibilă.” (Radu Vancu)

„Am scris această carte pentru că mă impresionează vulnerabilitatea copiilor, pentru că uit greu un chip trist, pentru că nu pot să nu mă-ntreb unde dorm, ce mănâncă, ce vieți au copiii străzii, dar mai ales care este povestea care i-a adus acolo. Am scris-o și pentru că sunt mamă. Și mi-e imposibil să gândesc ce-aș face și cum aș reuși să supraviețuiesc dacă s-ar întâmpla vreodată ceva rău copilului meu” (Camelia Cavadia)

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie

Etichete: Alexandria Librării, Purgatoriul îngerilor, Camelia Cavadia, Editura TREI, Fiction Connection

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.