Capitalul – Critica economiei politice - Vol II

„[…]Economia politică de până acum ne învață că munca este izvorul tuturor avuțiilor și măsura tuturor valorilor, așa încât două obiecte pentru a căror producere s-a cheltuit același timp de muncă au aceeași valoare, și, dat fiind că în general numai valorile egale pot fi schimbate între ele, aceste obiecte pot fi schimbate între ele. Dar în același timp, ea ne învață că există un fel de muncă acumulată, pe care o denumește capital; că datorită valorilor pe care le conține, acest capital sporește însuțit și inmiit productivitatea muncii vii, pretinzând pentru această o anumită retribuție numită profit sau câștig. După cum știm cu toții, în realitate lucrurile se petrec în așa fel, încât profiturile muncii moarte, acumulate, devin din ce în ce mai masive, capitalurile capitaliștilor devin din ce în ce mai colosale, în timp ce salariul muncii vii devine din ce în ce mai mic, iar masa muncitorilor care trăiesc exclusiv din salariu devine din ce în ce mai numeroasă și mai săracă. Cum poate fi rezolvată această contradicție? Cum poate să rămână un profit pentru capitalist dacă muncitorul primește în schimbul muncii pe care el o încorporează în produsul său întreagă valoare? Și, din moment ce se schimbă între ele numai valori egale, așa ar și trebui să se petreacă lucrurile în cazul de față. Pe de altă parte, cum pot fi schimbate valori egale, cum poate să primească muncitorul întreagă valoare a produsului său dacă, așa cum recunosc mulți economiști, acest produs se împarte între el și capitalist? Economia politică de până acum stă dezorientată în fața acestei contradicții, scriind sau bolborosind fraze confuze care nu spun nimic. Nici criticii socialiști de până acum ai economiei politice n-au fost în stare să facă altceva decât să releve această contradicție; dar nici unul dintre ei n-a rezolvat-o și abia acum, în sfârșit, Marx a analizat procesul de formare a acestui profit până la originile lui, clarificând în acest fel totul. […]” (Friedrich Engels)